Atmosferă de vis în Sala Sporturilor, iar „U" Mobitelco scrie istorie cu CSU Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„U" Mobitelco a reuşit o victorie superbă
„U" Mobitelco a reuşit o victorie superbă

"U" Mobitelco a reuşit să învingă marea rivală CSU Asesoft Ploieşti de două ori în acest sezon, ceea ce reprezintă un record în istoria confruntărilor directe. Sala Sporturilor a fost arhiplină, iar elevii lui Ţenter s-au impus cu 72-68

Meciul dintre cele două mari rivale s-a jucat sub o intensitate de nedescris. Ploieştenii au aplelat la una dintre "armele" lor, presiunea pe arbitri, în speranţa că nu vor avea probleme mari să învingă echipa clujeană. În teren, însă, lucrurile au stat altfel. Deşi au condus în primele minute cu 8-4, prahovenii au cedat iniţiativa şi au fost conduşi întreg meciul.

Cea mai mare diferenţă din primul sfert a fost la 17-10, dar oaspeţii au revenit  şi la pauza mare scorul era foarte strâns: 38-36 pentru clujeni. Imediat după pauză, băieţii lui Arnautivici au egalat, dar apoi s-au lăsat conduşi pe întreaga durată a meciului.

La capătul unui meci incredibil de tensionat, în care preşedintele prahovenilor, Alexandru Iacobescu a avut un schimb dur de replici cu suporterii clujeni din spatele băncii de rezerve destinate oaspeţilor, iar antrenorul Vladimir Arnautovici, a sărit la gâtul arbitrilor, clujenii s-au impus cu 72-68, învingând pe CSU pentru a doua oară în acest sezon regulat.

La final, preşedintele executiv Mircea Cristescu a declarat: "Avem parte de un sezon inedit, pentru că am învins de două ori Ploieştiul. De data aceasta, fără doi jucători foarte importanţi. Ei au cedat psihic, dar noi am învăţat să pierdem, ceea ce ei nu ştiu. O ţară întreagă a văzut că astăzi am meritat victoria".

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite