VIDEO Atenţie! TIFF-ul provoacă dependenţă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spotul de promovare a ediţiei de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care începe peste două săptămâni, a fost inspirat de pasionaţii care văd zilnic câte 6-7 filme.

Unul dintre spoturile de promovare ale Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a fost lansat ieri, de organizatorii evenimentului, în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta prezintă, sub forma unei parodii, povestea unui tânăr care este dependent de film,  din perspectiva mamei sale, a şefului, a prietenilor şi a iubitei. Dependenţa acestuia îl duce spre moarte, iar în spot fiecare dintre cunoscuţii acestuia îşi dau cu părerea despre „dependenţa" sa de film.

„Unul dintre cele două spoturi ale festivalului prezintă povestea unui dependent de film care îşi găseşte sfârşitul în urma vizionării prea multor filme. Ideea acestui spot mi-a venit anul trecut, când am văzut cum pasionaţii de film vorbeau între ei despre faptul că vedeau zilnic câte 6-7 filme", explică directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov. Spotul a fost realizat de Marian Crişan.

Al doilea spot al festivalului va fi difuzat doar în seara deschiderii TIFF, a anunţat directorul festivalului, regizorul Tudor  Giurgiu.

La TIFF 2012 vor fi proiectate 241 de filme din 46 de ţări în acelaşi locuri ca şi la ediţia anterioară. Ca noutate în materie de spaţiu de proiecţii, vor rula filme şi la Cinema Mărăşti.

La această ediţie au fost înscrise cele mai multe filme de până acum şi, în premieră, va rula un film japonez la TIFF.

Argumente pentru a nu rata TIFF

Filmele care deschid şi închid TIFF-ul au ca temă donarea de spermă. Pelicula de  debut este cea a lui Tudor Giurgiu, „Despre oameni şi melci", iar cea care va trage cortina este comedia canadianp „Starbuck".

La festival vor fi prezenţi grei din cinematografia mondială precum: Dieter Kosslick, directorul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin; Roberto Olla, directorul Eurimages; Mike Maggiore, programator la  Film Forum din New York (cel mai mare cinema de film independent din New York); Vincenzo Rossini, director artistic al Festivalului de Film de la Milano, respectiv Michel Ciment, critic de film și președinte onorific al FIPRESCI.

Un alt argument pentru care nu trebuie ratat TIFF-ul e proiecţia comediei SF „Iron Sky", film care a fost îndelung aşteptat şi care a fost făcut şi din donaţii.

Niciun film românesc nu va participa în competiţia TIFF, întrucât nu au fost îndeplinite condiţiile referitoare la faptul că pot intra în competiţie doar regizori debuntanţi sau aflaţi la al doilea film de lung metraj din carieră.  Bugetul TIFF 2012 e de circa 1,6 milioane de euro.

Fiica lui Charlie Chaplin la Cluj

Actriţele Geraldine Chaplin şi Mari Törőcsikvor, respectiv regizorul francez Claude Lelouch şi actorul român Ion Caramitru vor fi distinşi cu Premii pentru întreaga carieră la TIFF. Acestea vor fi acordate fie în cadrul Galei de închidere a TIFF 2012, la Teatrul Naţional Cluj-Napoca, fie la proiecţii.

Mari Törőcsik (76 de ani) este una dintre cele mai apreciate actriţe din Ungaria. A jucat în peste 120 de filme, şi-a făcut debutul încă din facultate cu un rol care a adus-o rapid printre cele mai interesante figuri din cinematografia ungară. Geraldine Chaplin, fiica marelui Charlie Chaplin, a ajuns pentru prima dată pe un platou de filmare în 1952, într-un rol minor din filmul „Limelight". Cel care a adus-o în faţa camerelor a fost chiar tatăl ei. De atunci au trecut şase decenii şi peste 100 de filme.

Un alt reputat cineast va fi celebrat la Cluj: Claude Lelouch (74 de ani). Acesta a colaborat de-a lungul timpului cu artişti precum Jeremy Irons, Claudia Cardinale, Jean-Paul Belmondo, Yves Montand, Lino Ventura, regretata Annie Girardot (omagiată la TIFF 2005), Fanny Ardant sau Anne Parillaud.

Acesta va fi distins cu Premiul pentru întreaga carieră acordat unei personalităţi din cinematografia europeană, în cadrul proiecţiei speciale a filmului său, „Un bărbat şi o femeie", organizată în onoarea sa, pe 6 iunie.

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 1-10 iunie, la Cluj-Napoca. O a şasea ediţie va avea loc la Sibiu, între 13 şi 17 iunie.

Filme de văzut la TIFF!

Nu vor lipsi din categoria evenimente speciale la TIFF o proiecţie de filme mute cu narator şi acompaniament live la pian („Cine-concert Meliés" - unde e aşteptată şi strănepoata lui Meliés) la Castelul de la Bonţida, dar şi lucrările video ale artistului român Mircea Cantor, comparat cu Marcel Duchamp. Creaţiile acestuia vor fi proiectate pentru prima dată în România, în afara spaţiului pentru care au fost gândite, adică în afara galeriei de artă. Cantor va participa la proiecţie, cinefilii având ocazia de a-l cunoaşte şi de a-i adresa întrebări.

Un alt eveniment special al TIFF-ului e dedicat Fundaţiei de Arte Vizuale care împlineşte 20 de ani de existenţă.

Cea mai nouă secţiune a festivalului se numeşte „Oameni şi zei" şi conţine filme care arată modul în care credinţa îţi poate influenţa stilul de viaţă -  religia ca filosofie e genericul ediţiei din acest an. Din această secţiune, Mihai Chirilov recomandă publicului filmele „Tiranozaur" şi „Împuşcat în cap".

Acesta a mai precizat că nici producţiile „Ruşine" (SUA), „Nicio victimă" (Germania), „Joshua Tree, 1951: Un portret al lui James Dean", „Supravieţuitorul" (Japonia), „Bestiar" (Canda-Franţa), „Family Dinner" (Suedia), „Gone Wild" (despre caii din Deltă), „Nunta de piatră" a lui Dan Piţa nu trebuie ratate.

Programul filmelor va fi disponibil peste câteva zile pe site-ul destivalului, http://www.tiff.ro.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite