Astor, „psihologul“ patruped

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihologul clujean Lavinia Chereji completează metodele tradiţionale de terapie cu cea asistată de animale. Pentru aceasta, are un ajutor de nădejde, labradorul Astor.

Depresii, anxietate, probleme de comportament sau de comunicare, insomnii - un psiholog clujean încearcă să amelioreze toate acestea prin terapia asistată de animale. Mai precis, cu ajutorul labradorului Astor, în vârstă de 5 ani. „Lucrarea de licenţă mi-am construit-o în jurul acestui subiect, al terapiei asistate de animale. La acea vreme, nu aveam un câine, pe urmă a venit Astor în familie, pentru că este un adevărat membru al familiei", explică psihologul Lavinia Chereji.

Beneficiile terapiei asistate de animale

Astor este un labrador ascultător şi prietenos, care a fost foarte uşor dresat. Psihologul explică însă că folosirea animalelor la tratament nu este o terapie în sine, ci este folosită ca adjuvant în cadrul metodelor de lucru fundamentate ştiinţific.

„Cu Astor, am lucrat timp de un an cu bătrânii de la Casa Theodora şi am avut rezultate bune. Terapia asistată de animale are multe beneficii: scade ritmul cardiac, induce o stare de confort psihic, scade nivelul de stres", adaugă Lavinia Chereji.

Şedinţele cu pacienţii durează între 30 şi 45 de minute şi diferă de la caz la caz. „Câinele este un factor motivaţional puternic, mai ales pentru copii. Elaborez şedinţele după ce evaluez fiecare om, adult sau copil. Astor se implică în diferite jocuri, răspunde la comenzi, bate palma, primeşte mâncare şi aşa mai departe", explică psihologul.

În cazul copiilor, Astor are o influenţă extrem de mare. Psihologul povesteşte că, de multe ori, copiii apăreau la uşa cabinetului vizibil emoţionaţi, stresaţi. În momentul în care intrau însă în contact cu labradorul, starea lor de spirit se schimba radical. „Bucuroşi că au un prieten la şedinţe, copiii pleacă total schimbaţi, veseli, mai deschişi, mai lipsiţi de griji. Iar această reţetă se poate aplica şi în cazul adulţilor", adaugă Lavinia Chereji.

Pauză pentru labrador după fiecare şedinţă

Implicarea labradorului în şedinţele ţinute de psiholog presupune însă şi o grijă sporită pentru patrupedul terapeut. „Câinele oboseşte, la fel ca oamenii. După fiecare şedinţă, Astor are nevoie de relaxare. Îl duc la plimbare cam o oră după fiecare şedinţă la care participă şi el. E o responsabilitate. Şi căţelul are nevoie să fie echilibrat, pentru a putea participa la şedinţe", spune Lavinia Chereji.

În medie, aproximativ cinci persoane beneficiază, pe săptămână, de terapia asistată de animale la cabinetul psihologului Lavinia Chereji.

Implicaţi într-un proiect de terapie pentru copii

Anul acesta, Organizaţia Minte Forte i-a cooptat pe psihologul Lavinia Chereji şi pe câinele Astor într-un proiect care se desfăşoară până la sfârşitul lunii iunie, care are ca beneficiari 10 copii cu probleme de sănătate mintală din Cluj, care au fost selectaţi din rândul pacienţilor secţiei de Psihiatrie a Spitalului Clinic de Copii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite