Arpad Paszkany vrea arbitri străini în Liga I
0
Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat că meciurile importante din Liga I ar trebui conduse de arbitri străini, iar întreaga generaţie de arbitri români ar trebui remaniată.
"Eu cred că ar trebui schimbată o întreagă generaţie de arbitri, pentru că mizeria este foarte mare. În momentul de faţă, dacă mă întrebaţi, eu sunt adeptul arbitrilor din străinătate pentru că, chiar dacă greşesc, nu există nici un fel de suspiciune. Poate să îmi aducă un japonez, un irlandez, un australian, nu contează, dar nu vor fi suspiciuni, iar suspiciunile distrug sportul. Fotbalul a devenit un circ al unor personaje din fotbal, nu mai este un sport", a declarat Arpad Paszkany pentru Mediafax.
El susţine că nu îl poate judeca încă pe Crăciunescu "pentru că peste noapte nu se poate face nimic".