Ardealul, între „Luminaţie“ şi „Obiceiul moşilor“

Etnologii susţin că „Ziua Morţilor“ nu trebuie să se transforme într-un eveniment fastuos

Etnologii susţin că „Ziua Morţilor“ sărbătorită la 1 noiembrie este un obicei citadin care nu a ajuns în multe sate din Transilvania. Pomenirea morţilor se face în anumite zone rurale primăvara şi constă în pomenile date în curtea bisericilor sau obiceiul de a aşeza pe prispa casei o bucată de pâine, o cană cu apă şi o lumânare aprinsă.

Obiceiul de „Luminaţie”, care costă în aprinderea de lumânări pe morminte pentru pomenirea celor trecuţi în nefiinţă, în noaptea de 1 noiembrie, a fost împrumutat, la mijlocul secolului trecut, de la catolici.  Etnologii spun că este vorba de un obicei citadin din Ardeal şi Banat, care treptat s-a răspândit şi în zona rurală. „La început, părea o modalitate comodă prin care orăşenii îşi puteau comemora morţii. Se mergea prin cimitire, se aprindea câte o lumânare şi, dacă şi catolicii făceau asta în prima noapte din luna noiembrie, ortodocşii au preluat obiceiul”, explică etnologul Pamfil Bilţiu.

Tradiţii amestecate

Cu toate acestea, mai există sate în toate judeţele din Transilvania în care obiceiul „Luminaţiei“ nu a ajuns. Mai există şi acum comunităţi de credincioşi care îşi comemorează morţii primăvara, în postul Paştelui. Ioan Cuceu, directorul al Arhivei de Folclor a Academiei Române, susţine că este imposibilă o delimitatre zonală a obiceiurilor de pomenire a morţilor în Ardeal. „Astfel, se poate ca într-un sat din zona Bihorului, de exemplu, să se ţină luminaţia în noiembrie, iar la două sate distanţă, oamenii să-şi pomenească morţii primăvara, punânâd pe prispă sau pe pervazul geamurilor căni cu apă, pâine cu sare şi o lumânare aprinsă. Iar la alte două sate distanţă cei trecuţi în nefiinţă pot fi pomeniţi prin slujbe la biserică ţinute primăvara, urmate de mese în curţile bisericilor. În alte sate, primăvara localnicii îşi trimit copiii pe la alte case cu căni umplute cu apă, lapte sau vin, pe care le dau de pomană în amintirea morţilor,” explică etnologul.

Obiceiul strămoşilor

„Adevăratele rituri, ale căror rădăcini se pierd în negura timpului, ţin de pomenile din curtea bisericilor. <<Obiceiul moşilor>>, larg răspândit în satele din Ardeal, este ţinut şi acum cu sfinţenie, primăvara”, continuă etnologul Pamfil Bilţiu. Cei mai bogaţi reprezentanţi ai comunităţii pregătesc o masă îmbelşugată, de care se bucură oamenii mai sărmani. „Pomenile constând în castroane cu mâncare şi căni din lut cu vin, dar şi colaci, se întind peste morminte. Desigur, se aprinde şi o lumânare, pentru a călăuzi sufletele celor decedaţi”, explică muzeograful Janeta Ciocan.
În alte zone, mai ales în Ţara Lăpuşului din Maramureş şi în unele părţi ale Bihorului şi Clujului, colacii sunt urcaţi în pod sau agăţaţi de stâlpii gardurilor. „Stâlpii reprezintă, practic, strămoşii familiei respective. De aceea, uneori, sunt ciopliţi chiar în forme umane. Odată colacii aşezaţi pe garduri, se spune că morţii sunt împiedicaţi să se întoarcă în chip de strigoi”, mai spune Ciocan.

Acelaşi etnolog precizează că, de asmenea, un alt obicei este acela ca pentru sufletul mortului, bătrânele să aşeze pe prispa casei sau pe pervazul geamului o bucată de pâine, o cană cu apă, sare şi o lumânare aprinsă. „Se spune că sufletul mortului se întoarce să vadă ce se întâmplă cu cei rămaşi pe această lume şi atunci acesta mănâncă pâine, bea apă şi se odihneşte”, arată Janeta Ciocan.

Luminaţia – fast cu iz de afaceri

Potrivit cercetătorilor, obiceiul luminaţiei s-a extins în ultimii ani de la oraş la sat. „Cu toate că sătenii sunt mai conservatori, unii au ajuns să ţină şi ei acest obicei. Românului îi place fastul, iar luminaţia s-a transformat în fast. Adevărul este că noaptea de 1 spre 2 noiembrie transformă cimitirele din Transilvania într-un adevărat spectacol nocturn de lumini”, este de părere etnologul Pamfil Bilţiu. „Trist este că pomenirea morţilor a fost transformată de comercianţi într-o sursă de bani. Acum, se caută lumânări cât mai dichisite, coroane din flori cât mai mari şi mai bogate. Încet, se uită tradiţiile ancestrale şi mă tem că, în timp, se va uita până şi adevărata semnificaţie a lumânării”, explică Bilţiu. El concluzionează că putem deja vorbi de afacerea „Luminaţia“.


Lumânarea, elementul de unitate

Indiferent de perioada de pomenire a morţilor, toamna sau primăvara, un element rămâne constant – lumânarea. Cei mai mulţi specialişti susţin că lumânarea aprinsă are ca scop călăuzirea sufletelor celor morţi. „Unii cercetători spun că seminificaţiile lumânării aprinse au fost preluate din antichitate, de la greci şi de la romani. Eu îndrăznesc însă să merg mai departe. Consider că ele provin de la indieni, care nutreau un adevărat cult al focului”, spune Pamfil Bilţiu.