Aparat de măsurat paşii diabeticilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Oprişoni şi Corina Nechita, coordonatorul campaniei, probează pedometrul.
Radu Oprişoni şi Corina Nechita, coordonatorul campaniei, probează pedometrul.

Toţi pacienţii Clinicii de Diabet şi Boli de Nutriţie au primit ieri un pedometru, pentru a-şi controla boala prin mişcare.

Aparatele au fost oferite de grupul Sanofi şi vor rămâne definitiv în posesia pacienţilor, care le pot utiliza permanent. Cu acest aparat pacienţii trebuie să-şi înregistreze activitatea fizică timp de o săptămână şi să precizeze numărul de paşi făcuţi pe site-ul www.castigapascupas.ro, pentru a contribui astfel la un studiu mai larg despre efectul mişcării asupra stării de sănătate a diabeticilor. Acţiunea de donare a aparatelor a avut loc cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului. Tot ieri, Federaţia Internaţională de Diabet a lansat campania „Câştigă pas cu pas", campanie care promovează practicarea de exerciţii fizice regulate ca metodă dovedită de prevenţie a diabetului.

Mersul pe jos, sănătate curată!

Ioan Andrei Vereşiu, conferenţiar universitar şi specialist în diabet este de părere că nu trebuie să mergem la sala de fitness sau la stadion pentru a evita diabetul. „Trebuie să înţelegem că sedentarismul creşte riscul de diabet în mod direct, fiind asociat cu obezitatea. Statisticile arată că 80% dintre persoanele cu diabet au fost sau sunt obeze. Prin urmare activitatea fizică este o soluţie naturală pentru a preveni apariţia diabetului, iar pentru asta 30 de minute de mişcare pe zi sunt de ajuns şi nu e vorba de activităţi sportive complexe, ci de mers pe jos în ritm alert", a precizat conferenţiar universitar Ioan Andrei Vereşiu. În judeţul Cluj, în ultimele 6 luni ale anului 2010 erau 24 de mii de persoane cu diabet, iar în 2011 numărul acestora a ajuns la 26 de mii. În ce priveşte raportul urban-rural, sunt de trei ori mai multe persoane cu diabet în mediul urban decât în mediul rural. Anul trecut au fost diagnosticaţi cu diabet 57 de copii în judeţul nostru.

Controlează diabetul prin mişcare

Radu Oprişoni este unul dintre pacienţii Clinicii de Diabet şi Boli de Nutriţie Cluj care a primit în cadrul acestei campanii un pedometru pentru monitorizarea mişcării zilnice. El e pacient al clinicii de 6 ani de  şi ia insulină zilnic. În fiecare zi el îşi măsoară nivelul glicemiei şi în funcţie de acesta îşi ajustează cantitatea de insulină pe care trebuie să o ia. „În mod normal iau 60 de unităţi de insulină pe zi. Dacă fac mişcare o oră în timpul zilei, atunci reduc insulina la 45 de unităţi, iar dacă fac 3 ore de mişcare azi, atunci glicemia mi-e reglată şi iau tot 45 de unităţi", a spus pacientul Radu Oprişoni.

El are 59 de ani şi lucrează ca şi inginer în domeniul instalaţiilor. Medicii i-au spus că trebuie să aleagă între pensionare sau schimbarea radicală a modului de viaţă, iar Radu Oprişoni a ales să nu se pensioneze şi să facă mai multă mişcare. „Diabetul în cazul meu e asociat cu hipertensiune arterială şi cu obezitate, aşa că nu am voie să mănânc pâine albă, produse făcute din făină albă, dulciuri, zahăr şi nici sare nu am voie pentru că nu îmi face bine la tensiune", a adăugat Radu Oprişoni.

Pacienţii cu diabet şi nu numai ei pot achiziţiona pedometre la preţuri cuprinse între 30 si 200 de lei din magazinele sportive sau farmacii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite