Maestru în „sportul săracilor“: „În Thailanda, a-ţi pierde locul de muncă echivalează cu o invitaţie la suicid“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujean din naştere şi thailandez prin adopţie, Antonio Stan s-a întors de două luni la Cluj-Napoca ca să-i înveţe pe ardeleni Muay Thai, la mare cinste în Asia şi cunoscut drept „sportul săracilor“.

Trăieşte de 12 ani într-o casă pe malul Golfului Thailandei, înconjurat de miresmele misteriose ale Asiei. S-a mutat acolo, tentat de zecile şi avantajoasele oferte turistice din anii studenţiei şi după atâta timp simte că, cu fiecare anotimp, descoperă mereu altceva în aer. „Simt că trăiesc într-o vară continuă şi prin vară nu mă refer la anotimp. Anii au trecut cumplit de repede, iar acel climat foarte cald dă o notă liniară timpului, care îşi pierde consistenţa de acasă şi curge într-un ritm mult mai alert“, spune Antonio Stan.
Clujean get-beget, el a revenit de două luni în Cluj-Napoca, oraşul său natal, şi lucrează ca instructor de box thailandez, numit Muay Thai, la Clubul Sportiv Gimmy. „Acest gen de box e un stil necunoscut de arte marţiale în România şi foarte apreciat în Thailanda. M-aş simţi onorat să-l văd dezvoltându-se ca un sport de masă în Cluj-Napoca“, explică instructorul.

La templul lui Dalai Lama

A vizitat de două ori Thailanda în perioada facultăţii, adică între anii 1995-1999. Avea în minte scrierile lui Eliade şi era vrăjit de magia Asiei. „Eram interesat să cunosc cultura asiatică. Îl îndrăgeam pe Eliade, speram să ajung în India, dar destinul m-a împins puţin mai departe pe hartă“, spune zâmbind Stan.
El povesteşte că operatorii turistici demaraseră atunci o campanie intensă sub sloganul „Amazing Thailand“, cu biletele de avion la tarife foarte accesibile. „Ghidul «Lonely Planet», care era un fel de „Biblie a turiştilor amatori“, oferea multiple detalii practice pentru cei cu un low budget, cum eram şi eu“, adaugă Antonio.
În 1999, după ce şi-a luat licenţa în pedagogie la Iaşi, s-a întors în Thailanda cu gândul să rămână de tot. A lucrat ca profesor de ştiinţe (chimie, fizică etc) la şcolile catolice de acolo, unde şi-a întâlnit soţia, profesoară de limbă Thai. Însă nu soţia l-a învăţat Thai, ci călugării din templul Wat Bowonniwet Vihara (din capitala Thailandei), des vizitat de Dalai Lama. „Efortul călugărilor de a mă familiariza cu limba Thai şi doctrina budistă Theravada m-au impresionat enorm“, mărturiseşte instructorul.
În Thailanda avea şi al doilea job: dădea meditaţii la engleză oamenilor de afaceri. De box s-a apucat ca hobby. A simţit nevoia să facă sport şi a ales Muay Thai. „Trebuie să subliniez că Muay Thai e considerat sportul săracilor În Thailanda. Cei de condiţie bună iau lecţii de Tae Kwan Do“, mărturiseşte Antonio. Acolo şi-a luat toate atestatele necesar de instructor în Muay Thai. A şi participat  la numeroase competiţii profesioniste de box, însă de plăcere, nu ca să ajungă pe podium. Iar la Cluj-Napoca vrea să stea un an, să vadă dacă acest stil de arte marţiale prinde şi dacă rentează.

Cultul muncii

Despre thailandezi spune că au politeţea şi volubilitatea în ADN, dar şi un mare cult pentru muncă, ceea ce ar trebui să înveţe şi românii. „În Thailanda, a-ţi pierde locul de muncă echivalează cu o invitaţie la suicid“, spune boxerul. El crede că românii au multe de învăţat de la thailandezi, dar şi invers.
Despre aceşti asiatici spune că sunt foarte amabili şi volubili. Ceea ce l-a şocat la ei a fost seriozitatea lor profesională şi optimismul lor.
„Fiecare secundă e preţioasă. Thailandezii nu pierd deloc timpul. Întreaga societate e proiecţia unei mari familii. Sunt foarte respectuoşi cu bătrânii şi ţin enorm la protocol în public. Orice thailandez care mă abordează, de o vârstă apropiată, mi se va adresa cu apelativul „frate”. La rândul meu, sunt constrâns să mă adresez vârstnicilor cu apelativele „ unchi” sau „mătuşă”. Este surprinzătoare acest lucru pentru că se apropie uimitor de mult de maniera de adresare din unele comunităţi săteşti la români“, explică instructorul.
Cum thailandezii sunt extrem de muncitori, Antonio crede că nu le-ar strica să înveţe lecţia deprinderii simţul de detaşare balcanic.

Ce aţi fi făcut dacă nu aţi fi mers acum 12 ani în Thailanda?

AS.: Oricum aş fi predat, oriunde aş fi trăit. Îmi plac mult copii şi să lucrez cu ei. Nu văd o altă meserie care să mi se potrivească mai ceva ca o mănuşă decât profesie de dascăl.

Ce-i place: E înnebunit după mâncarea din sudul Thailandei pentru că e foarte picantă. Îl atrag filmele psihologice pentru că îl ţin suspans, iar finalul este, de cele mai multe ori, neaşteptat. Adoră apa şi să meargă cu fiii săi, Oscar şi Vincent Leo, la malul Oceanului Indian. 

Ce nu-i place: Urăşte pesimismul românesc. Îl vede ca pe ceva nociv. „Thailandezii vorbesc puţin şi la subiect. Nu folosesc multe cuvinte. M-am molipsit de la ei. În schimb, noi, românii, vorbim mult ca să spunem nimic, ceea ce nu e bine deloc“, zice Antonio.

Născut: 26 iulie 1973, Cluj-Napoca
Studii: Facultatea de Filosofie a Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi, specializarea pedagogie
Familie: căsătorit, are doi băieţi

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite