Stiri din Cluj-Napoca

Ani grei de închisoare pentru pentru doi tineri care şi-au ucis prietenul şi i-au dat foc

7 februarie 2012, 18:55 |  Autor: Monika Krajnik | 

Cuvinte cheie: Adevarul, Transilvania, Cluj, crima, tineri, ars, cadavru carbonizat, razbunare, news alert local, sentinta, inchisoare,

Zona în care ciobanul a făcut macabra descoperire

Cluj

Zona în care ciobanul a făcut macabra descoperire

 

Doi tineri acuzaţi că au ucis un alt tânăr, iar apoi au dat foc cadavrului au fost condamnaţi, marţi, de Tribunalul Cluj, la 16 ani şi opt luni, respectiv 18 ani de închisoare cu executare, precum şi la plata unor daune morale de peste 80.000 de euro, sentinţa nefiind însă definitivă.

Tribunalul Cluj s-a pronunţat, marţi, în dosarul în care doi tineri, Andrei Dumitru Pop şi Sergiu Mihai Marian, au fost judecaţi pentru omor, după ce au ucis un alt tânăr şi apoi i-au dat foc, transmite Mediafax.

Pe Aceeaşi Temă

Instanţa l-a condamnat la 18 ani de închisoare cu executare pe Dumitru Pop şi la 16 ani şi opt luni de închisoare cu executare pe Sergiu Marian. De asemenea, instanţa i-a obligat pe cei doi să plătească daune morale, în valoare de peste 80.000 de euro, Agnethei Kurthy, mama lui Andrei Kurthy, tânărul ucis. Conform unor surse din rândul anchetatorilor, cei doi s-au răzbunat pentru că victima a spart un geam de la maşina unuia dintre ei.

Sentinţa de marţi poate fi atacată cu recurs.

Odioasa crimă a avut loc în septembrie 2011. Cadavrul carbonizat în proporţie de 98% a fost descoperit de un cioban, la marginea Pădurii Dumbrava de lângă satul Igriţia.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Femeia perfectă, descoperită de britanici. Ea lucrează într-un fast-food şi are 18 ani

    Cercetătorii din Marea Britanie susţin că au descoperit femeia ideală, cu un chip perfect, acea ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole