Amenzi de 38.000 de lei pentru benzinăriile clujene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj au dat, în urma unor controale, amenzi totale de 38.000 de lei unor benzinării, pentru neconformităţi constatate privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de ITM Cluj, controlul a vizat 16 benzinării din judeţ.

"ITM Cluj a desfăşurat, în perioada 7-10 februarie, o campanie care a avut ca scop verificarea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă în activitatea de desfacere a produselor petroliere. Inspectorii de muncă au efectuat controale cu caracter operativ la un număr de 16 benzinării din judeţul Cluj.

Ca urmare a neconformităţilor constatate, s-au aplicat un număr de 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 38.000 de lei", se arată în documentul citat.

Cele mai frecvente neconformităţi constatate au fost instruirea necorespunzătoare a lucrătorilor, neefectuarea controalelor medicale la angajare sau periodice, neefectuarea verificării rezistenţei la dispersie a prizelor de împământare, completarea necorespunzătoare a fişelor individuale de instructaj în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Potrivit reprezentanţilor ITM Cluj, obiectivul acţiunilor a constat în "diminuarea consecinţelor negative la nivel socio-economic ce derivă din nerespectarea legislaţiei de către agenţii economici din acest domeniu, precum şi creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul condiţiilor de muncă".

"Controalele din domeniul de desfacere a produselor petroliere vor continua în anul 2011, deoarece acest domeniu cuprinde zone cu risc ridicat şi specific de accidentare atunci când nu sunt respectate prevederile legale de securitate şi sănătate în muncă", se subliniază în comunicatul ITM Cluj.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite