Ambasadorul Japoniei a discutat cu primarul Clujului despre atragerea de investitori niponi în judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul Japoniei a scris câteva rânduri în cartea de onoare a Primăriei Cluj-Napoca
Ambasadorul Japoniei a scris câteva rânduri în cartea de onoare a Primăriei Cluj-Napoca

Ambasadorul Japoniei, Natsuo Amemiya, s-a întâlnit în această dimineaţă cu primarul Clujului, Sorin Apostu. Tema discuţiei a fost atragerea de investitori japonezi în judeţ.

Ambasadorului Japoniei la Bucureşti, Excelenţa Sa Natsuo Amemiya, a făcut, în această dimineaţă, o scurtă vizită la sediul Primăriei Cluj-Napoca urmând ca după aceea să susţină un discurs la Universitatea „Babeş-Bolyai“. După o scurtă discuţie de nici jumătate de oră, cu uşile închise, ambasadorul şi-a manifestat încântarea că oamenii din Cluj sunt interesaţi de cultura japoneză. „Clujul reprezintă un punct strategic pe harta investitorilor japonezi“, susţine Natsuo Amemiya.

În judeţ, investitorul japonez Fujikura a creat, de anul trecut, circa 2.500 de locuri de muncă la Cluj-Napoca şi la Dej. 600 din cei 2.500 lucrează deja la fabrica din Cluj-Napoca. „Compania Terapia Ranbaxy are un proiect de cercetare cu o firmă japoneză. Am discutat cu ambasadorul despre atragerea de investitori japonezi pe piaţa clujeană care să umple golul lăsat de Nokia. Acesta se va umple destul de curând. Suntem în negocieri cu o firmă din China“, susţine Sorin Apostu.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite