Cluj: Alexandra Zlătior, românca de la Royal College of Music

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este una dintre cele 15 tinere pianiste din Europa care a fost admisă la una dintre cele mai prestigioase academii de muzică din lume.

Clujeanca Alexandra Zlătior este una dintre cele mai de viitor tinere pianiste din România. Laureată cu premii întâi şi premii de excelenţă la numeroase competiţii internaţionale de profil, tânăra a decis să nu se perfecţioneze la o universitate din România. „Am fost anul trecut la Festivalul International «George Enescu», unde am avut ocazie să văd zilnic două-trei concerte cu artişti de renume. În prima zi am ascultat Orchestra din Bucureşti. Mi-a plăcut. Pe urmă, Orchestra Filarmonică Radio France, care a sunat incredibil. Mi-am zis, «Dumnezeule ce bine sună», vreau să ajung să cânt şi eu la fel. Era o mică diferenţă de valoare”, a explicat Alexandra momentul în care a decis să nu studieze în România.

20 de candidaţi pe un loc

Prima opţiune a fost Royal College of Music în Londra, una din cele mai prestigioase instituţii de profil din lume. Pentru a prinde unul din cele 15 locuri disponibile, Alexandra a concurat în luna decembrie cu peste 300 de tineri muzicieni din toată Europa. A participat la două seturi de audiţii, fiind admisă, fără să i se comunice însă clasamentul final. Pentru că toate cele 15 locuri disponibile sunt în regim de taxă, Alexandra va scoate din buzunare pentru a studia la Conservatorul din Londra 3,000 de lire anual, taxa de şcolarizare şi 3200 de lire, pentru cazare. „Mă vor susţine ai mei. Pentru prima jumătate de an avem sigur banii. Pe urmă vom vedea. Încerc să aplic pentru o bursă pentru cei cu venituri mici, să-mi găsesc ceva de muncă, în domeniu”, a explicat pianista.

Chiar dacă este de părere că în Londra oportunităţile sunt mult mai mari, Alexandra este decisă să nu închidă definitiv porţile României, drept care nu exclude ca după finalizarea studiilor să se întoarcă la Cluj. „Diferenţa de percepţie a muzicii e enormă. În România spui că faci muzică şi ci se zice «vai, săracu’ de tine», iar sălile de spectacol sunt goale. În Londra sunt fără discuţie mult mai multe oportunităţi”, a conchis pianista.

Ce-i place: Este pasionată de dezbateri. Anul acest la Campionatul Naţional de Dezbateri a obţinut locul întâi pe echipe şi locul al treilea la categoria „vorbitori”

Ce nu-i place: „Nu-mi place că Filarmonica nu are sediu, Opera şi Liceul de Muzică au probleme. Clujul nu are grijă de arta din interiorul lui”, este de părere Alexandra.

Profil:

Data şi locul naşterii: 14.08.1991, Hunedoara
Educaţie: A absolvit Liceul de Muzică Sigismund Toduţă
Familie: Are un frate de 24 de ani, Octav

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite