Agenţiile de turism din Cluj, verificate la sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţi ai Direcţiei Control, Verificare şi Monitorizare Turistică din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului au desfăşurat, de la începutul anului şi până în prezent, peste 3.000 de controale la nivel naţional.

În judeţul Cluj, s-au efectuat 110 controale în 178 de unităţi. S-au verificat unităţi de cazare, de alimentaţie publică, de agrement, precum şi mai multe agenţii de turism. Pentru neregulile găsite, s-au dat 11 amenzi, în valoare totală de 186.000 de lei, precum şi 25 de avertismente. Din cele 20 de agenţii de turism verificate în judeţul Cluj, doar agenţiei Eco Travel i-a fost retrasă licenţa, iar Pensiunea „Excelenţa" a pierdut certificatul de clasificare. Managerul pensiunii susţine însă că nu a fost informat asupra acestui aspect. „Nu ştiu nimic despre asta! Am avut un control în urmă cu o lună, am îndreptat problemele care au fost identificate, aşteptăm reîmprospătarea certificatului de clasificare. Nu am auzit să ni se fi retras certificatul", a declarat managerul unităţii de cazare, Mona Horodincă.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Bogdan Oprea, avertizează că se vor face şi în perioada imediat următoare controale de acest gen în întreaga ţară. „Am declarat război agenţiilor de turism care nu respectă legea! Vom continua verificările şi în perioada următoare", a arătat Bogdan Oprea.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite