Afacerile Brinel au crescut cu peste 60%, în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furnizorul de soluţii informatice Brinel Cluj-Napoca a înregistrat anul trecut o creştere de peste 60% a cifrei de afaceri, faţă de valoarea din 2009, la 77 milioane lei (peste 18 milioane euro) şi a obţinut profit.

Principala realizare din 2010 a fost revenirea pe creştere. În 2009 eram la începutul recesiunii, instituţiile puteau amâna fără riscuri investiţiile pentru câteva luni, activitatea economică scădea, iar companiile se puteau descurca fără noi investiţii cu ceea ce aveau deja. 2010 nu a adus multe lucruri noi ca să determine schimbarea, dar (...) s-a schimbat percepţia, a început din nou piaţa sa funcţioneze. Peste 60% creştere an la an ne-a dat încredere şi ne-a permis să ieşim din zona incertitudinilor", a declarat Marcel Borodi, directorul companiei şi preşedintele Brinel.

El a subliniat că profitul a fost obţinut în principal prin controlul atent al costurilor.

"Am reuşit sa controlăm costurile şi să finalizăm anul cu profit. Cursul fiind stabil, iar dobânzile suportabile, pericolul venea mai ales din partea riscului de insolvenţe care să afecteze clienţi sau furnizori de-ai noştri. (...) Atacarea cu succes a proiectelor complexe cu o componentă soft şi servicii a fost un alt factor de succes", a afirmat preşedintele Brinel.

În 2010, soluţiile integrate şi proiectele complexe au generat circa 50% cifra de afaceri din 2010.

"E primul an în care atingem acest prag. În 2011 sperăm să majorăm acest procent şi mai mult", a arătat preşedintele Brinel.

Pentru 2011, compania are ca obiectiv să menţină creşterea afacerilor şi să obţină profit.

"Ne propunem sa continuăm creşterea (pentru 2011 - n.r.). Piaţa internă îşi revine mai încet şi nu ne aşteptăm la un procent de creştere mai mare de 10%-15%. La începutul anului sperăm mai mult, dar semnalele sunt moderat pozitive. Vom menţine profitabilitatea pozitivă şi în 2011, dar cu o singură cifră", a arătat Borodi.

În primul trimestru din acest an, veniturile Brinel a crescut an la an cu 5%, iar profitabilitatea a avut o ajustare sezonieră negativă.

Grupul Brinel are în jur de 140 de angajaţi în centrele din Cluj, Sibiu, Oradea şi Bucureşti.

"Am facut angajări în 2010 şi vom mai face şi în acest an. Suntem mereu în căutare de oameni cu competeţe înalte în IT şi cu o atitudine potrivită unui mediu dinamic şi competitiv. Vom angaja în continuare specialişti software (Oracle, Microsoft), manageri de proiecte informatice, consultanţi de business şi ingineri tehnico-comerciali pentru promovarea soluţiilor noastre. Vom mări echipa în zona de vânzări şi software, cu cel puţin 25 de specialişti. (...) Dezvoltarea potenţialului uman va fi şi pentru anii următori o direcţiestrategică a Brinel", a spus Borodi.

De asemenea, grupul este interesat de extinderea activităţii pe piaţă.

"Activitatea principală în zona de solution provider/ integrare de sisteme informatice ne determină să ne uităm cu atenţie la posibile ţinte de achiziţie. Firme cu soluţii de nişă bine consolidate în piaţă sunt de interes. Aceste procese sunt lente şi pentru a fi reuşite depind de foarte mulţi factori. Credem că în următorii ani vom consolida această activitate şi mai bine", a subliniat oficialul companiei.

El a arătat că, în prezent, Brinel urmăreşte gestionarea optimă a resurselor pe care le are şi dezvoltarea afacerii în locaţiile din ţară unde este prezent.

"Piaţa oferă contextul potrivit iar noi deţinem atât instrumentele, cât şi competenţele necesare pentru a ne asigura creşterea şi stabilitatea în cel de-al treilea deceniu al exitenţei grupului", a mai spus Borodi.

Brinel a fost înfiinţată în anul 1991 şi produce şi implementează soluţii la cheie, prin integrarea de software, hardware, echipamente de reţea şi comunicaţii. Compania este controlată de familia Borodi.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite