Aeroportul Internaţional din Cluj este primul din Europa înscris într-un program de siguranţă aeronautică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca este primul din Europa înscris într-un program de siguranţă în aeronautică (APEX). Unul dintre scopurile înscrierii este atragerea marilor companii aeriene, în condiţiile în care li se oferă o siguranţă ridicată a zborurilor.

Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca este primul din Europa înscris în programul de siguranţă în aeronautică (APEX). Scopul acestuia e îmbunătăţirea siguranţei la aeroporturile din lume, iar parcurgerea acestui program înseamnă o validare în materie de siguranţă pe aeroport. „Siguranţa aeriană este una dintre preocupările continue ale noastre, iar certificarea din acest punct de vedere este atestată de o echipă de evaluatori internaţionali din programul APEX care a realizat un audit la Cluj. Acea echipă a stat săptămâna aceasta în Cluj şi a analizat", a spus Ciceo.

Experţii care au fost la Cluj au făcut recomandări conducerii aeroportului privind problema păsărilor şi a regulamentelor pentru companiile aeriene. Adrian Cioranu, managerul programului în care a fost înscris aeroportul, spune că în cadrul programului au fost deja incluse şase mari aeroporturi din lume, cele din Honduras, Zambia sau Jakarta. În toamnă va intra în program şi aeroportul bucureştean Otopeni.

APEX e un program lansat în anul 2011 de către Consiliul Internaţional al Aeroporturilor, sub egida Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite