Distincţie: Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca este „Aeroportul Anului 2010”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a primit, ieri, distincţia „Aeroportul anului 2010”, la sediul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) din Bucureşti.

Regia clujeană a primit distincţia în cadrul mesei rotunde cu tema „ România – cer deschis” organizată de cotidianul de limbă engleză Nine O’clock.

Evenimentul în cadrul căruia a avut loc decernarea premiului a fost organizat în colaborare cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi s-a bucurat de prezenţa a numeroşi invitaţi: ambasadori, şefi ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, membri ai camerelor de comerţ bilaterale, reprezentanţii aeroporturilor şi companiilor aeriene din România, investitori români şi străini, mass-media.

„Acordarea acestei distincţii reprezintă o recunoaştere a eforturilor şi rezultatelor obţinute de aeroportul clujean pe parcursul anului 2010, atât în ceea ce priveşte lucrările de modernizare şi extindere, cât şi în privinţa creşterii permanente a traficului intern şi internaţional de pasageri şi marfă“, precizează reprezentanţii Consiliului Judeţean, într-un comunicat.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite