A murit de frig într-o mașină abandonată
0Gerul a făcut prima victimă la Cluj. Un bărbat a fost găsit mort într-o mașină abandonată de pe strada Emil Racoviță. Cauza decesului: hipotermie.
Localnicii din zonă au făcut descoperirea macabră și au chemat ajutoare, însă a fost prea târziu. Potrivit șefului Serviciului de Ambulanță Cluj, dr. Horia Simu, decesul bărbatului, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a survenit cu 12 ore înainte de a fi descoperit. Se pare că victima gerului era o persoană fără adăpost care s-a adăpostit în mașină pe timpul nopții.