A concertat acasă după 31 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Violonistă în Orchestra de Stat din Frankfurt, clujeanca Mihaela Carmen Bacalu a cântat pentru prima dată în ţară. În Germania a ajuns în urmă cu peste trei decenii, pe vremea lui Ceauşescu, când a plecat cu un contract de muncă.

Îmbrăcată simplu, cu o geantă pe umăr şi fără vioară, Mihaela Carmen Bacalu se plimba în weekend ca un turist în centrul Clujului, oraşul natal despre care spune că are un magnetism aparte. Violonistă în Orchestra Filarmonicii din Frankfurt (Oder) din landul german Brandenburg, artista a plecat în 1980, legal, din ţară, pe vremea lui Ceauşescu. „Abia terminasem liceul. În suflet eram copil şi nu conştientizam ce se întâmplă. Am dat concurs, am luat un post în Germania. Tot acolo am făcut Conservatorul. Mi-am înfiinţat mai târziu propria orchestră. Nici nu ştiu cum a trecut timpul. Nu plecasem cu gândul de a rămâne", povesteşte artista.

De Cluj o desparte un drum de două ore cu avionul sau o zi de mers cu trenul. Pentru ea, cheia succesului înseamnă mult, mult, mult exerciţiu pentru ca totul să iasă cum îşi doreşte, adică cât mai aproape de perfecţiune. „Este o vorbă printre violonişti: cheia succesului înseamnă să ai degetul potrivit pe coarda potrivită la timpul potrivit", spune zâmbind Mihaela Carmen Bacalu.

Ar fi plecat şi în Mexic

S-a născut într-o familie unde muzica e a doua limbă. Spune că le datorează totul părinţilor ei, mai ales tatălui. „Tata m-a îndrumat spre Agenţia Română de Impresariat Artistic şi mi-a zis să dau concurs pentru un post în străinătate. Mama nici nu ştia. În acea perioadă nu erau posturi vacante de violonişti în filarmonicile din ţară. Erau însă multe în ţările socialiste şi se putea pleca legală", este de părere violonista.

Ea povesteşte că s-a pregătit mult pentru acel concurs, susţinut în 1979, că ar fi fost în stare să plece şi în Mexic doar pentru a-şi împlini dorinţa: aceea de a cânta. Fraţii săi au studiat, ca şi ea, liceul de muzică. Nepoţii, la fel. Unul dintre ei, Radu Bacalu, este pianist şi compozitor în Belgia, unde, împreună cu soţia, tot pianistă, au o şcoală privată de profil. Se pare că în familia Bacalu, pasiunea pentru muzică e la fel de puternică precum legătura de sânge: şi nepoţii artistei studiază tot muzica, fie la liceu, fie la Conservator.

I-a cântat papei la Vatican

De peste 10 ani şi-a creat propria orchestră de cameră pe care a numit-o „Ars Longa", unde e nu doar coordonatorul, ci şi prim-violonistă. A colindat lumea, a văzut Japonia, Franţa, Spania, Italia. În decembrie 2008, împreună cu orchestra din Frankfurt a concertat la Vatican, de faţă fiind şi Papa Benedict XVI, a cărui prezenţă a impresionat-o mult. Fiecare membru al orchestrei a primit câte un rozariu sfinţit de papă.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite