5.000 de bilete vândute într-o zi şi jumătate la meciul de inaugurare a Cluj Arena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit directorului executiv al clubului Universitatea Cluj, Cosmin Irimieş, aproximativ 5.000 de bilete la meciul amical cu formaţia rusă Kuban Krasnodar, pregătită de Dan Petrescu, s-au vândut la o zi şi jumătate după ce au fost puse în vânzare.

Irimieş a spus că pentru partida amicală, programată la 11 octombrie, ce va marca inaugurarea Cluj Arena, s-au scos la vânzare aproximativ 26.000 de bilete.

Stadionul Cluj Arena are o capacitate totală de 30.400 de locuri.

"Suporterii au luat cu asalt casele de bilete, aşa cum ne-am şi aşteptat. Fanii au dovedit şi acum că sunt cei mai loiali şi statornici din România. Putem spune că până acum s-au vândut aproximativ 5.000 de bilete, foarte multe dacă ne gândim că le-am scos la vânzare abia de o zi şi jumătate.

Sunt convins că toate se vor epuiza în cel mai scurt timp, iar meciul se va juca, fără îndoială, cu arena plină, o premieră pentru o echipă din România în acest sezon", a afirmat Irimieş.

Preţurile biletelor la meciul amical dintre Universitatea Cluj şi Kuban Krasnodar au fost stabilite între 15 şi 100 de lei, în funcţie de loc. Evenimentul va începe la ora 17.00, partida fiind programată două ore mai târziu.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite