2.000 de lei, preţul minim pentru amenajarea grădinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul de grădinărit „Prima Garden” a debutat azi, la Expo Transilvania. Clujenii care vor să-şi amenajeze grădinile în stil spaniol vor plăti minim 500 de euro, pe când cei care sunt adepţii stilului japonez vor scoate din buzunare cel puţin 3.000 de lei.

Clujenii îşi pot amenaja grădina până în cele mai mici detalii cu ajutorul Târgului de grădinărit, floricultură, legumicultură şi amenajări peisagistice „Prima Garden”. Evenimentul a debutat azi, de la ora 10.00, în premieră în Ardeal, la ExpoTransilvania, unde îşi expun şi comercializează produsele peste 31 de participanţi.

Grădini adaptate la arhitectura casei

Chiar dacă grădinile de tip spaniol, japonez sau englezesc sunt cele mai populare în rândul celor care vor să-şi amenajeze curţile, specialiştii susţin că nu acestea sunt cele „în tendinţe” anul acesta. „Tendinţa este ca grădinile să fie amenajate peisagistic şi mult mai puţin într-un anumit stil. Ţine foarte mult de arhitectura casei”, a explicat Ioana Micu, inginer horticultor în cadrul Garden Consulting.

Chiar şi aşa, standurile care expun o grădină de tip mediteranean sau japonez sunt cele mai spectaculoase în cadrul târgului. Cişmelele, ghivecele sau piatra reconstruită sunt câteva din accesoriile care oferă unui spaţiu impresia de grădină mediteraneană. Portocalii, lămâii, dar şi diferite specii de conifere completează ansamblul.

Preţul unei cişmele porneşte la târg de la 100 de euro, o plantă din specia coniferelelor de tip tufiş costă 1.100 de lei, un portocal 250 de lei, iar o o plantă mediteraneană de tip Azalea Molis 250 de lei.

3.000 de lei pentru o grădină japoneză

Cei care vor să-şi amenajeze o grădină de tip japonez trebuie să ştie că iazurile, pinii, arţarii, pietrele şi cascadele sunt punctele forte ale acesteia şi că vor scoate din buzunare minim 3.000 de lei. Un arţar este comercializat de la 300 de lei, un pin minim 50 de lei, amenajarea unui iaz porneşte de la 300 de euro, un kilogram de pietre 1,5 lei, un metru pătrat de gazon costă 25 de lei, iar manopera porneşte de la 7 lei.

Pentru o jardinieră cu trei plante din specia muşcatelor veţi scoate din buzunare 25 de lei, preţ în care sunt incluse jardinierele şi pâmântul. Târgul este deschis mâine şi sâmbătă între orele 10.00 şi 22.00, iar duminică între orele 10.00 şi 18.00.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite