Totul despre CFR - „U“. Marşul, galeria, dramatismul, meciul (FOTO VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR și Universitatea Cluj au remizat, scor 1-1. Kone a deschis scorul  dintr-o poziție de offside, iar Cojocnean a egalat în prelungiri, cu un șut care nu a depășit linia porții. În minutul 66, Claudiu Niculescu a fost resuscitat după ce a încasat o lovitură puternică de la Cadu, care l-a lovit din inerție, cînd încerca să degajeze.

Fluier final partidei. CFR -U 1-1

Min 93: GOL Universitatea. Cojocnean trage din colțul careului, mingea atinge bara, cade pe linia porții, iar arbitrul validează golul, eronat

Min 90: De la margine s-au arătat 8 minute de prelungiri

Conform medicilor, Claudiu Niculescu se simte mai binen și nu este necesar să fie transportat la spital

Min 89: Kone ratează singur cu Popa. Respinge portarul Universității

Min 88: Kivuvu intră în locul lui Peralta

Min 86: Claro iese greșit la o minge, Crsitea trimite un lob spre poarta rămasă goală, dar Cadu respinge providențial de pe linie

Min 79: Nicoară este înlocuit cu Veloso

Min 78: La gazde, Buș este înlocuit cu Batin

Min 72: Voican intră în locul accidentatului Niculescu

Min 66: Niculescu este accidentat grav de Cadu, care are o intervenție de K1 la atacantul Universității, din inerție, încercând să degajeze. După ce a fost resuscitat câteva minute, Niculescu a fost transportat la ambulanță, cu masca de oxigen pe față, unde primește în continuare îngrijiri

Min 64: Lovitură liberă de la 25 de metri pentru U. Niculescu execută, zidul respinge în corner

Min 63: Ocazie uriașă pentru U. Cristea scoate pentru Cojocnean, acesta trimite un șut superb, în transversală

Min 60: Buș șutează la colțul scurt, pe lângă poartă

Min 49: Ocazie mare pentru U. Boștină reia cu capul, Claro respinge, Niculescu reia, peste poartă

S-a reluat partida.

Soția lui Alin Minteuan a ieșit plângând din zona sălii de conferințe, replicând: "Nu mai pot, se omoară ăștia pe aici"

Imediat după fluierul final al primei reprize, patronul Universității, Florian Walter, i-a cerut socoteală centralului Hațegan, după care antrenorul CFR-ului, Alin Minteuan, i-ar fi cerut acestuia să termine cu protestele. În urma unui schimb dur de replici, cei doi s-au îmbrîncit, moment în care s-a creat un meleu și mai mulți fotbaliști ai ambelor echipe au fost implicați în altercație.

image

Pauză la Cluj

Min 45: U combină la marginea cerului advers, CFR recuperează, dar centrarea lui Bastos pentru Peralta este respinsă de Abrudan

Min 35: Joc static, nicio ocazie la cele două porți

Min 24: GOL CFR Cluj. Bastos trimite excelent pentru Kone, scăpat singur, ivorianul îl driblează pe Popa și înscrie. Reluările TV arată că a fost offside clar

Min 19: Badea este nevoit să facă prima schimbare. Îl scoate pe atacantul Machado și îl introduce pe Bazzi în locul eliminatului Mendy

Min 19: Nicoară șutează bine la colțul scurt, mingea trece pe lângă

Min 16: Mendy primește al doilea cartonaș galben în trei minute și este eliminat. Universitatea va juca în zece oameni restul partidei

Min 14: Cristea îl driblează pe Diogo, centrează bine, iar Claro prinde

Min 11: Ocazie mare pentru U. Niculescu scapă la limita offside-ului, centreză în fața porții, Claro e depășit, dar Cadu respinge

Min 1: Cojocnen aleargă după o minge, iese Claro și reține

A început partida

Fanii CFR-ului au aprins torțe și deasupra stadionului plutește un fum negru în aceste momente

Cele două echipe au ieșit pe gazon

Cu 20 de minute înainte de startul partidei, pe stadion sunt aproximativ 10.000 de spectatori. Organizatorii se așteaptă la aprocimativ 14.000 de spectatori la acest meci

Iată componența echipelor care se vor înfrunta în această seară

CFR Cluj: Claro- Diogo, Cadu, Rada, Nicoară- Bakary, Mureșan- Kone, Peralta, Bastos- Buș

Antrenor: Alin Minteuan

U Cluj: Popa- Ungurușan, Pele, Abrudan, Mendy- Cojocnean, Boștină, Nasser, Cristea- Niculescu, Machado

Antrenor: Ionuț Popa

Autocarul Universității Cluj a sosit la stadion în jurul orei 18.45. Patronul Universității Cluj, Florian Walter și președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, s-au întreținut câteva minute înainte de meci, la marginea terenului.

image

UPDATE 19.00 2000 de suporteri ai Universității Cluj au intrat deja pe stadion și cântă în permanență. Deși inițial conducerea celor de la CFR a anunțat că în alte sectoare decât peluza oaspeților accesul "Șepclor Roșii" cu fulare, steaguri sau alte însemne alb-negre este interzis, în cele din urmă au cedat. Astfel, toți fanii au intrat la tribuna a doua, fără a fi nevoiți să renunțe la fulare. Până în acest moment, doar aproximativ 50 de fani ai CFR-ului se află în tribuna gazdelor.

UPDATE 18.30 S-au deschis porţile stadionului "Dr. Constantin Rădulescu". Suporterii "U" care şi-au cumpărat bilete la peluză au început sa intre pe stadion. Oamenii de ordine efectuează un control amănunţit pentru a nu permite accesul pe stadion cu obiecte contondente, fumigene sau alcool.

U
pdate 17.25 În aceste momente galeria "U" Cluj a plecat de pe Bulevardul Eroilor si se îndreaptă spre stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", escortată de forţele de ordine. Aproximativ 3000 de fani sunt în acest moment pe străzile Clujului. Ei cântă în permanenţă şi scandează împotriva echipei rivale. Traseul pe care galeria "U" Cluj se deplasează spre stadion e Piaţa "Lucian Blaga"- strada Horea- Emil Racoviţă- strada Gruia. Pe strada Gruia au acces doar suporterii "U" Cluj, aceasta fiind închisă circulaţiei începând cu ora 17.00.

Celor peste 1000 de fani adunaţi în centrul Clujului, care au primit bilete în peluza destinată oaspeţilor, li s-au înmânat tichetele de către liderul galeriei, Călin Mişan, iar ceilalţi vor intra pe stadion în tribuna I şi tribuna a II-a.



Până la închiderea caselor de bilete, la ora 12.00, se vânduseră 7000 de tichete, care, conform estimărilor, 3000 au fost achiziţionate de suporteri ai "U" Cluj.



Aceştia promit că vor intra cu fulare şi steaguri având însemnele clubului, deşi conducerea CFR le-a interzis acest lucru. În jurul orei 18.00, fanii se vor încolona şi se vor deplasa către stadionul "Dr. Constantin Rădulescu".

image
image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite