Se construieşte un nou bloc de locuinţe sociale. Primăria a semnat contractul cu Confort SA, antreprenorul general
0Autorităţile locale au semnat contractul pentru construirea unui bloc de locuinţe sociale. Este vorba despre blocul 15 (E26) tronson A+B, cu 44 de apartamente locuinţe sociale din ansamblul Mircea Vodă Sud 3, situat pe strada Dumbravei.
Contractul a fost parafat între Primăria Municipiului Călăraşi, prin Serviciul Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ, şi SC Confort SA, în calitate de antreprenor general. Valoarea lucrărilor construcţii şi montaj este de 7.734.607 lei cu TVA inclusiv şi are ca sursă de finanţare bugetul local şi bugetul de stat, blocul 15 A+B fiind inclus în Programul Naţional de Construcţie Locuinţe Sociale al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
Regimul de înălţime este de S+P+4E+5E retras, aria construită este de 688,6 mp, iar aria construită desfăşurată este de 3947,20 mp. Cele 44 de apartamente sunt împărţite astfel: 22 apartamente cu o cameră, 12 apartamente cu 2 camere şi 10 apartamente cu 3 camere. Termenul de execuţie al lucrărilor este 31 decembrie 2018, fiind corelat cu sursele de finanţare alocate din bugetul de stat şi cel local.
Vă recomandăm şi:
Lista cu repartizarea locuinţelor sociale, pe masa consilierilor la şedinţa din 23 martie
Şedinţă ordinară, miercuri, la Consiliul Local. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi
Consilierii locali, convocaţi în şedinţă ordinară pe 24 iunie. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi
Şedinţa extraordinară la Consiliul Judeţean. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi