Salvator din pasiune. Peste 700 de voluntari, în misiuni alături de militarii de la IGSU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii vor avea alături sute de voluntari în misiuni FOTO Adevărul
Pompierii vor avea alături sute de voluntari în misiuni FOTO Adevărul

Proiectul „Salvator din pasiune”, derulat în premieră de IGSU, urmăreşte susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.



La finalul etapelor alocate depunerii dosarelor şi analizării acestora de către comisii specializate, începând cu data de 6 august, pompierilor salvatori li se vor alătura 752 de voluntari în situaţii de urgenţă. Ulterior parcurgerii programelor riguroase de pregătire, aceştia vor putea participa la misiuni de intervenţie, vor fi în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat şi vor fi angrenaţi în diverse acţiuni de ajutor umanitar şi de popularizare a mesajului preventiv.

Fiecărei unităţi operative existentă la nivel naţional i-au fost alocate câte 40 de locuri, în judeţele Neamţ, Maramureş şi Prahova numărul celor care şi-au manifestat dorinţa de a însoţi echipajele operative în teren fiind unul considerabil.

"Cu vârste cuprinse între 16 şi 51 de ani, voluntarii noştri provin din toate categoriile socio-profesionale (elevi, cadre didactice, medici, ingineri, asistenţi, economişti, manageri, programatori etc.), fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii şi intervenţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă", a anunaţt IGSU.
 

Vă recomandăm şi:

Bilanţ ISU: peste 6.300 de misiuni pentru pompieri în 2015, bunuri salvate din foc în valoare de peste 34 milioane lei

Intervenţie. Pompierii, alertaţi să evacueze apa din mai multe gospodării

Probe de "foc". Pompieri civili se întrec la concursurile profesionale ale serviciilor voluntare de urgenţă

Incendiu în comuna Dor Mărunt. Un bărbat, cunoscut cu probleme psihice, a ars de viu în propria casă

Foc în localitatea Ileana, din judeţul Călăraşi. Un incendiu violent a izbucnit de la o sobă supraîncălzită

S-a făcut scrum. Incendiu devastator din cauza unui coş de fum deteriorat

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite