Prognoza meteo: după vremea rea vine primăvara. Ce temperaturi se anunţă, în ce regiuni plouă şi unde lovesc ninsorile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme frumoasă în următoarele zile Foto:I.S.
Vreme frumoasă în următoarele zile Foto:I.S.

Deşi la acest sfârşit de săptămănă se anunţă un episod de iarnă dezlănţuită, cu vânt, ploi şi ninsori, vremea rămâne caldă pentru această perioadă a anului. Meteorologii anunţă că de săptămâna viitoare chiar vine primăvara. Temperaturile urcă în temometre în sudul ţării la 22 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis o avertizare de vreme rea pentru toată ţara, valabilă din 13 februarie, ora 08.00 şi până pe 14 februarie, ora 14.00. “În intervalul menţionat temporar va ploua în toate regiunile, iar la munte vor fi şi ninsori. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15...20 l/mp.

La munte, în special în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 80 km/h şi local va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada. Intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni, cu precădere în sudul Banatului, unde trecător se pot depăşi viteze de 60...65 km/h”, a anunţat ANM.

Vreme caldă

De luni însă, vremea se încălzeşte. Primele zile ale săptămânii viitoare aduc vreme frumoasă, temperaturile cresc simţitor, atfel că în sud-estul ţării acestea vor fi de peste 20 de grade. În Bărăgan, marţi, 16 februarie, sunt prognozate 22 de grade.

Meteorologii spun că nu scăpăm însă de precipitaţii, duminica ele cad pe arii extinse mai ales în jumătatea de vest, iar la munte vor fi din nou precipitatii mixte. Şi in zilele următoare probabilitatea de apariţie a ploilor se va menţine ridicată, cu precădere în regiunile din jumătatea de vest a ţării.

Conform ANM, în luna februarie, precipitaţiile se vor situa, în general, în limite normale în zonele estice şi sud-estice, iar în restul teritoriului vor fi excedentare. Cantităţile de precipitaţii vor oscila între 13 litri/mp în Dobrogea şi 57 de litri/mp în Maramureş.

Unde va fi cel mai cald

Prima lună de primăvară din acest an aduce temperaturi medii lunare apropiate de mediile climatologice, posibil local mai ridicate în sud şi sud-est, dar şi mai coborâte în centrul şi nord-vestul teritoriului. În martie, temperatura medie va înregistra valori peste normalul perioadei în sudul, estul şi local vestul ţării, în timp ce în celelalte regiuni se va situa, în general, în limitele mediilor climatologice, stabilită la 3,5 grade Celsius.

Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între -1 şi 5 grade) şi Transilvaniei (între zero şi 5 grade Celsius), iar cele mai ridicate, în Dobrogea şi Crişana (între 4 şi 6 grade), în Banat (4-7 grade Celsius), Oltenia (3-7 grade Celsius) şi Muntenia (3-6 grade Celsius). Pe alocuri vor fi zile mai calde în sud şi sud-est, când vor fi posibile temperaturi maxime de până la 20 de grade. Precipitaţiile vor fi mai abundente decât în mod normal în mare parte din ţară şi va creşte riscul de inundaţii. Precipitaţiile se vor putea situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării, cele mai mari cantităţi fiind aşteptate în Maramureş, Oltenia, Transilvania, Crişana şi Banat.


Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: cum va fi vremea în februarie. Cât de cald se anunţă în toiul iernii, unde şi cât continuă să ningă

Prognoza meteo: după viscol vine frigul. Cât de mult scad temperaturile şi unde continuă să ningă, în ce zone va fi ger cumplit

Prognoza meteo: se anunţă polei, vânt şi precipitaţii mixte. În ce regiuni va ploua cel mai mult şi cât mai ţine vremea rea

Prognoza meteo pentru începutul anului 2016. Cum va fi vremea în primele 3 luni

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite