Minivacanţa de Revelion, în siguranţă. S-a înregistrat cea mai scăzută rată a infracţionalităţii din ultimii 5 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii, în misiune şi de sărbători FOTO Mediafax
Poliţiştii, în misiune şi de sărbători FOTO Mediafax

IPJ Călăraşi a luat măsuri suplimentare în perioada trecerii dintre ani, astfel că a fost  înregistrată cea mai mică infracţionalitate din ultimii cinci ani, precum şi o scădere a infracţiunilor contra patrimoniului. Totodată, nu au fost sesizate evenimente cu impact asupra siguranţei cetăţenilor.

În perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, pentru siguranţa cetăţenilor, peste 400 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în judeţul Călăraşi, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi judeţene.

Poliţiştii au aplicat 121 de sancţiuni contravenţionale, din care 27 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea 61/1991, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 94 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Totodată, poliţiştii au constatat 10 infracţiuni la regimul rutier, cele mai multe dosare fiind întocmite pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În minivacanţa de Anul Nou a fost  înregistrată cea mai mică infracţionalitate din ultimii cinci ani, precum si o scădere a infracţiunilor contra patrimoniului.

Vă recomandăm şi:

Razie în trafic. Poliţia, cu ochii pe transportatorii de persoane şi de marfă

Razie în trafic. Transportatorii de marfă şi de persoane, în vizorul poliţiştilor

Razie pe şosele. Poliţia, cu ochii pe şoferii băuţi sau care consumă droguri

Tamponare pe DN4. Şoferul vinovat, băut şi fără permis, a fugit de la locul accidentului

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite