Incendiu violent de la o bucată de jăratic căzută din sobă. O bătrână a murit carbonizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuinţa a fost distrusă de foc FOTO Adevărul
Locuinţa a fost distrusă de foc FOTO Adevărul

O femeie în vârstă de 76 de ani, din localitatea Chirnogi, şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu violent care i-a cuprins locuinţa în timp ce dormea. Flăcările şi fumul au fost sesizate duminică dimineaţă, în jurul orei 07.00 de către vecini care, alertaţi, au chemat pompierii.


Pentru proprietara casei, o femeie în vârstă de 76 de ani, nu s-a mai putut face nimic. Aceasta a fost găsită carbonizată în dormitorul locuinţei. La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără şi cu fum dens la nivelul acoperişului casei, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi, cât şi în interiorul locuinţei. existând pericol de extindere la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere.

Potrivit primelor cercetări, se pare că focul a izbucnit din cauza jarului căzut dintr-o sobă, jar care a aprins materialele textile, ulterior arderea extinzându-se cu rapiditate. Două echipaje profesioniste de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră şi 25 de minute.

În urma incendiului au ars acoperişul casei construit pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi, elemente de mobilier, materiale textile şi materiale plastice, mai multe uşi şi tocurile din lemn ale ferestrelor, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 40.000 lei. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care femeia în vârstă de 76 de ani şi-a pierdut viaţa.
 

Vă recomandăm şi:

O ţigară a aprins o casă. Incendiu provocat din neglijenţă la Tămădău Mare

Anchetă preliminară. Focul la bazar a fost pus intenţionat, incendiul a făcut pagube de 50.000 de lei

Bazarul de la Orizont, cuprins de flăcări violente, poliţia a deschis o anchetă

Un scurtcircuit a făcut pagube de 30.000 la Chirnogi. Incendiul a fost stins în 2 ore

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite