FOTO Misiune imposibilă la Alexandru Odobescu, finalizată cu succes. Un bărbat înghiţit până la gât de mâl, salvat de pompieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Misiune de salvare contracronometru a pompierilor pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 45 de ani peste care se surpase un mal de pământ. Timp de 50 de minute, militarii au făcut imposibilul pentru scoaterea la suprafaţă a victimei care se afla îngropată până la gât în mâl.

Operaţiunea s-a petrecut sâmbătă, 22 iunie, în comuna Alexandru Odobescu, şi a fost un succes. Bărbatul a fost scos viu din pământ şi, suprinzător, nu a suferit leziuni grave care să-i pună viaţa în pericol. Pompierii au fost alertaţi să intervină pentru salvarea bărbatului, la ora 10.36. Vasile T., în vârstă de 45 de ani, a fost acoperit aproape în întregime de un mal de pământ surpat, în timp ce săpa pentru amenajarea unei fântâni. Acesta a fost surprins de malul mlăştinos când se afla în genunchi, la o adâncime de aproximativ 1,5  metri.

Misiune dificilă

La sosirea echipajelor de salvare, persoana era în stare de conştienţă, fiind însă foarte panicată şi acoperită de mâl până la gură. „Paramedicii SMURD cu echipajul de descarcerare au asigurat cu cordiţe victima pentru ca aceasta să nu se afunde mai mult în mâl şi i-au administrat oxigen cu o mască. Pompieri militari încadraţi pe autospeciala de descarcerare, împreună cu localnicii au folosit lopeţi, cazmale şi găleţi pentru îndepărtarea unei cantităţi impresionante de mâl pentru a putea salva victima. S-au folosit de asemenea pentru salvare furtunuri de tip „C”, care au fost utilizate pentru prinderea şi extragerea bărbatului prins în nămol”, a precizat Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt al ISU Călăraşi.

Localnicii au dat o mână de ajutor

La intervenţie a participat şi un subofiţer din tura liberă, plutonier major Andrei Marinel care locuieşte chiar în localitatea unde a avut loc intervenţia. Şi localnicii au dat o mână de ajutor pompierilor, lucru binevenit, deoarece cantitatea de mâl deosebit de mare ar fi fost dificil  de îndepărtat. Mai mult decât atât, mâlul presa corpul foarte mult victimei.
 

Citeşte şi: Tragedie. Un bărbat a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Citeşte şi: VIDEOGALERIE Un muncitor gălăţean a murit sufocat sub un mal de pământ care s-a surpat peste el

Citeşte şi: Încă un accident mortal: un mal de pământ s-a surpat peste doi fraţi. Moartea le-a dat târcoale de ieri

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite