Fără permis, a provocat un accident. Ce a făcut tânărul iresponsabil după incident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost reţinut de poliţişti Foto:Arhivă Adevărul
Tânărul a fost reţinut de poliţişti Foto:Arhivă Adevărul

Un tânăr din Bucureşti a fost reţinut de poliţişti, după ce în urmă cu o seară a provocat un accident rutier şi a fugit de la locul faptei, abandonând autoturismul. Mai mult decât atât, bărbatul nu avea permis, iar maşina nu era înmatriculată.


Victima tânărului iresponsabil a fost descoperită întrun spital din Capitală, unde fusese internată pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Călăraşi l-au reţinut pentru 24 de ore pe Ştefan C., de19 ani, din Bucureşti, miercuri dimineaţă, la câteva ore de la producerea accidentului. Anchetatorii spun că suspectul, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Sohatu, a provocat un accident rutier după care a părăsit locul faptei, abandonând maşina.

 Maşina nu era înmatriculată

Verificările efectuate de poliţişti au condus la identificarea cu operativitate a acestuia, precum şi a victimei care se afla internată într-un spital din Bucureşti. În urma cercetărilor s-a stabilit că şoferul nu posedă permis de conducere, iar autoturismul nu era înmatriculat. Ştefan C, bănuit de săvârşirea faptei, este cercetat de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, urmând să fie prezentat instantei cu propunere de arestare preventivă.
 

Vă recomandăm şi:

Cu permisul suspendat din 2014, s-a urcat la volan şi a provocat un accident

Accident pe DN3 Bucureşti-Călăraşi cu două victime. O maşină scăpată de sub control s-a înfipt într-un copac

FOTO Accident pe DN3B, în satul Tonea. Se zbate între viaţă şi moarte, după ce s-a înfipt cu maşina într-un copac

Accident cu patru victime la Plevna. Un bărbat a fost ucis pe loc de viteză, iar un altul se zbate între viaţă şi moarte

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite