Degradarea mediului "arde" buzunarul. Amenzi de peste 160.000 lei pentru nereguli privind poluarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Călăraşi, calitatea apei nu a fost afectată de poluare FOTO Adevărul
La Călăraşi, calitatea apei nu a fost afectată de poluare FOTO Adevărul

Chiar dacă, de la începutul anului şi până în prezent, nu au fost înregistrate poluări sau accidente care să ducă la afectarea gravă a apei, aerului şi solului, comisarii Gărzii de Mediu din Călăraşi au efectuat 397 de controale, în urma sesizărilor cetăţenilor. Raziile au fost făcute şi în urma autosesizării, în colaborare cu alte autorităţi ori pentru identificarea unor noi obiective.


Printre neregulile descoperite de oamenii legii s-au aflat şi degradarea mediului prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel, nerespectarea procedurilor sau intervenţia cu tăieri în coroana arborilor ornamentali plantaţi pe spaţiile verzi din domeniul public. În urma acestor controale, au fost aplicate 7 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 167.509 lei.

Inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, dar şi a măsurilor impuse cu ocazia verificărilor reclamaţiilor. O pondere importantă în activitatea de control a avut-o rezolvarea reclamaţiilor/sesizărilor. Astfel, cele 43 reclamaţii verificate, au vizat aspecte privind calitatea aerului, tăieri de vegetaţie din afara fondului forestier, depozitări necontrolate de deşeuri, deversări de ape uzate menajere.
    

Vă recomandăm şi:

Şpagă la Garda de Mediu Hunedoara. Comisarul Voichiţa Joian a fost arestată pentru că a luat mită 1.000 de lei

Compania de Apă Buzău a fost amendată de Garda de Mediu pentru că deversa nămol într-un loc neautorizat

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite