Cum se fac prezentările în societate. Lista capcanelor: când trebuie să stea pe scaun o tânără, cui îi este permis să întindă mâna, ce trebuie să facă un domn

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strângerea de mână impune mai multe reguli FOTO Shutterstock
Strângerea de mână impune mai multe reguli FOTO Shutterstock

Prezentarea, ca şi salutul, urmat de strângerea mâinii, pot crea încurcături dacă o persoană dintr-un grup nu cunoaşte regulile ce sunt impuse în aceste situaţii. În “Codul bunelor maniere astăzi”, Aurelia Marinescu explică pe larg ce trebuie să facem şi cum evităm gafele,

Pentru a înţelege mai bine situaţia, autoarea prezintă un caz luat la întâmplare. O tânără însoţită de soţul ei e invitată la aniversarea socrului, în locuinţa acestuia (sau la un restaurant, nu asta e important). De faţă se mai află o pereche în vârstă, o doamnă în vârsta şi un cuplu tânăr. Ordinea saluturilor sau a prezentărilor, dacă tânăra nu cunoaşte o parte din invitaţi, e următoarea: primul pe care îl salută (iar acesta îi dă mâna) este socrul, persoana sărbătorită.

Urmează cele două doamne în vârstă (ele întind mâna, în timp ce gazda rosteşte numele nurorii sale dar şi al doamnelor), urmează domnul în vârstă (acum tânăra întinde mâna) şi, în sfârşit, tânăra invitată (mâinile se întind simultan), iar tânărului care o însoţeşte şi a rămas ultimul i se spune numele, iar tânăra doamnă îi întinde mână.Trebuie reţinut că iniţiativa de a întinde mâna prima i-a fost permisă doar de trei ori: domnului în vârstă, tinerei domnişoare şi tânărului domn.

Cum scapi din încurcătură

De asemenea, se pot crea încurcături în situaţia în care prezentăm persoane de aceeaşi vârstă sau de acelaşi rang. Se va spune atunci: "Pot să vi-l prezint pe domnul Popa, domnule Ivănceanu?", alegând pe unul dintre ei, la întâmplare. Dacă celălalt se va simţi ofensat, este sigur un snob. Prin analogie, formula se aplică şi doamnelor de vârste apropiate. Uzanţa cere însă să prezentăm domnişoara doamnei. Când vă este prezentat cineva, se poate întâmpla să nu-i reţineţi numele. Ivănescu se ţine minte mai uşor decât Ivănceanu. În acest caz, cereţi pur şi simplu să vi se repete numele. E mai bine aşa, decât săi-l stâlciţi, lucru penibil atât pentru interlocutor, cât şi pentru dumneavoastră.

Prezentarea în situaţia în care oaspeţii stau pe scaune

Cine se va ridica şi cine va sta jos? Prima regulă: un bărbat se ridică întotdeauna când îi e prezentată o persoană. Singura excepţie o constituie infirmii sau bolnavii.
 
A doua regulă: o femeie rămâne pe scaun. Aceasta regulă poate avea însă derogări. Dacă e vorba despre o tânără, ea trebuie să se ridice când e prezentată unei doamne sau unui domn mult mai în vârstă. În general, când se fac prezentările sau în cadrul unor discuţii, tinerii nu vor sta jos în prezenţa persoanelor mai în vârstă.

Dacă este vorba despre un bătrân, este politicos, dar nu indispensabil, ca şi femeile să se ridice. Dacă este vorba despre o doamna în vârstă, se va ridica în picioare toată asistenţa. Şi aici este vorba de tact. Este mai bine să te ridici în picioare, decât să uiţi să o faci atunci când situaţia o cere.

Cartea despre comportamentul civilizat, la mare căutare

Pretutindeni în lume, cărţile care ne învaţă normele comportamentului civilizat se bucură astăzi de un imens succes. “Codul bunelor maniere astăzi” nu face excepţie: la douăzeci de ani de la apariţie s-a vândut în peste 300.000 de exemplare. Scris cu inteligenţă, deplin adaptat uzanţelor moderne occidentale şi totodată celor româneşti, Codul este un veritabil bestseller naţional.

În urma extraordinarului succes al cărţii, autoarea, Aurelia Marinescu(licenţiată a Facultăţii de Limba şi Literatura Română), a fost invitată să vorbească la radio şi la televiziune, să dea interviuri, să scrie în reviste de mare tiraj pe tema comportamentului civilizat, să ţină cursuri de bune maniere la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii Bucureşti.


Vă recomandăm şi:

Bunele maniere la masă. Ce ai voie să mânânci cu mâna şi ce alimente se taie cu cuţitul. Lista capcanelor de evitat

Codul bunelor maniere în mediul digital: cum trebuie să le urezi la mulţi ani prietenilor şi ce faci când trebuie să îţi anunţi şeful că nu ajungi la birou

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite