Concurs naţional. Elevii, invitaţi să transmită mesaje originale antidrog
0Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin cele 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog teritoriale, lansează la nivel naţional, în perioada 6 – 10 februarie, ediţia a XIV–a a concursului „Mesajul meu antidrog”, având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel...fără droguri!”.
„Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA. Ediţia a XIV–a a concursului se derulează în intervalul februarie - iulie 2017, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.
Proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri şi urmăreşte dezvoltarea adoptării unui stil de viaţă sănătos.
Care sunt secţiunile ediţiei
Secţiunile ediţiei a XIV-a sunt: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen şi fotografie), film scurt metraj şi spot, iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.
Din fiecare judeţ /sector vor fi selecţionate 10 şcoli (atât din mediul urban, cât şi rural) cu învăţământ gimnazial şi 5 licee (atât din mediul urban, cât şi rural) ce totalizează aproximativ 3.500 de elevi. Beneficiarii indirecţi sunt cadrele didactice, familia, prietenii şi societatea în general.
Termenul de predare a lucrărilor
La Călăraşi, activităţile proiectului sunt planificate, organizate şi coordonate de către Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Călăraşi şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Călăraşi. În luna februarie 2017, proiectul şi regulamentul concursului sunt prezentate elevilor şi cadrelor didactice din instituţiile de învăţământ din judeţul Călăraşi. Regulamentul poate fi accesat şi pe pagina facebook a CPECA Călăraşi: www.facebook.com/Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Calarasi .
Lucrările vor fi depuse la sediul CPECA Călăraşi, b-dul Nicolae Titulescu nr. 1, internatul Colegiului Agricol „Sandu Aldea” Călăraşi, et. III, până pe 28 aprilie 2017 (cu excepţia lucrărilor la secţiunea „Arte vizuale” care vor fi expuse pe data de 11 mai 2017 la Şcoala Gimnazială „Carol I” Călăraşi).
Vă recomandăm şi:
Pregătire. Cinci adolescenţi, instruiţi antidrog în tabăra naţională de la Buşteni