Codul galben de ploi, ninsori şi vânt puternic a fost prelungit. Când şi în ce regiuni începe să se încălzească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme rea şi în următoarele zile Foto:I.S.
Vreme rea şi în următoarele zile Foto:I.S.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineaţă o nouă alertă. Jumătate din ţară rămâne sub avertizarea de cod galben de ploi, lapoviţe, ninsori şi polei.  Vremea rea ţine până luni seară la ora 18.00.


Vestea bună de la specialişti este legată de mijlocul săptămânii când se anunţă o încălzire, cu maxime ce pot atinge şi 20 de grade în Bărăgan.

Codul galben de vreme rea a fost actualizat până luni seară la ora 18.00. “În intervalul menţionat, va ploua pe arii extinse în estul şi sud-estul ţării, unde local cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp, iar în sudul şi centrul Moldovei şi în Dobrogea izolat 40 l/mp. În nordul Carpaţilor Orientali vor fi mai ales ninsori şi condiţii de polei.
În nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h în estul Munteniei şi în Dobrogea, iar la munte vor fi rafale de peste 80 km/h”, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

Iese soarele

De marţi, 13 octombrie, vremea începe să se îndrepte şi iese soarele. Valorile termice vor marca o creştere în jumătatea de sud-vest a ţării, însă în est vremea se va menţine deosebit de rece pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2...3 grade în nordul Moldovei şi 15...16 grade în sudul Banatului şi Olteniei. Ploi slabe cantitativ se vor semnala doar pe arii restrânse, iar în zona Carpaţilor Orientali vor mai fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în Dobrogea.

Abia de joi,  mercurul din termometre începe să crească uşor în majoritatea regiunilor, dar vremea va fi în continuare mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 17 grade. Sâmbătă, 17 octombrie, la Călăraşi se anunţă cea mai caldă zi din ultima perioadă, cu 20 de grade.
 

Vă recomandăm şi:

Sfaturi pentru şoferi pe vreme rea. Cum să circuli pe ploaie şi ce să faci ca să nu derapezi

Vine iarna mai repede. Cât de frig se anunţă în următoarele 3 zile, unde loveşte lapoviţa şi cât de mult va ploua

Prognoza meteo până pe 18 octombrie. Cât de frig se anunţă, unde ninge şi în ce regiuni vin ploi torenţiale

Prognoza meteo pe 3 luni. Când vine prima zăpadă, cât de cald va fi în decembrie şi unde plouă cel mai mult

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite