Cinci cursuri de calificare. Cine şi în ce condiţii beneficiază de instruire gratuită
0Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi, prin Centrul Regional de Formare Profesională Călăraşi, organizează, în luna decembrie, 5 cursuri de formare profesională pentru 98 de persoane aflate în căutarea unei slujbe.
Participanţii vor fi pregătiţi în meseriile de: inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă- 2 cursuri, lucrător în tâmplărie, lăcătuş în construcţii metalice şi navale şi tipăritor offset. Cursanţii pot beneficia de facilităţi precum rechizite şi materiale de instruire, manuale, echipament de protecţie pe timpul instruirii practice, abonament gratuit pe mijloacele de transport pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, consultaţii şi analize medicale necesare frecventării cursului.
Ce spune legea
Beneficiază gratuit de programe de formare profesională, conform Legii 76/2002, mai multe categorii de persoane: persoanele care nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare; cei care nu au reuşit să se angajeze după absolvirea unei instituţii de învăţământ, persoanele cu statut de refugiat ori cei care nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie.
Servicii gratuite
„Serviciile de formare profesională se asigură, gratuit, la cererea persoanelor angajate sau la solicitare angajatorului şi pentru persoanele aflate în următoarele situaţii: au reluat activitatea ca urmare a încetării concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani sau 7 ani în cazul copilului cu handicap; s-au întors în câmpul muncii după perioada îndeplinirii serviciului militar activ sau au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacităţii de muncă după pensionarea pentru invaliditate.
În aceste cazuri, cererea este formulată în termen de 12 luni de la data reluării activităţii persoanelor, o singură dată pentru fiecare situaţie”, spun reprezentanţii AJOFM Călăraşi.
Vă recomandăm şi:
Ajutor. Cum se acordă prima de încadrare şi câţi bani primesc de la stat şomerii care se angajează
Proaspeţii absolvenţi, motivaţi să se angajeze. Statul dă o primă de 500 de lei
În ce condiţii se acordă firmelor atestatul de întreprindere socială. Ce acte se cer
11 programe gratuite pentru şomeri. În ce meserii se obţin calificări şi ce beneficii au cursanţii
Angajări prin reţeaua EURES. Cele mai multe posturi vacante, în Marea Britanie