Călăraşiul, în topul şomerilor fără acte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călăraşiul, pe locul 10 în topul judeţelor cu rată mare de şomaj Foto:I.S.
Călăraşiul, pe locul 10 în topul judeţelor cu rată mare de şomaj Foto:I.S.

Lipsa locurilor de muncă a transformat Călăraşiul într-un judeţ de top. La nivel naţional, acesta se situează pe locul 10 cu o rată a şomajului de 6,66%.



Conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Călăraşiul se află în clasamentul judeţelor cu cele mai multe persoane fără un loc de muncă: Vaslui cu 10,64 %, Teleorman cu 9,73 %, Olt cu 7,19 %, Ialomiţa cu 6,79 %, Gorj cu 6,75 % şi Călăraşi cu 6,66 %.  Cei mai mulţi şomeri, din totalul celor 7.248, sunt persoane cu vârsta peste 50 de ani şi cu nivel de instruire primar, gimnazial sau profesional, care aproape că nu mai au nicio şansă de a se angaja. De asemenea, judeţul Călăraşi se află pe poziţia a şaptea privind ponderea şomerilor neindemnizaţi.

Oamenii de la sate se pare că sunt cei mai năpăstuiţi. Ei îngroaşă rândurile şomerilor. Cele mai multe persoane fără slujbă sunt concentrate în mediul rural în localităţile din împrejurimile municipiului Olteniţa. La polul opus, cei mai puţini şomeri se regăsesc la Ciocăneşti, Ulmu, Belciugatele, Alexandru Odobescu şi Independenţa.
 
Oferta, concentrată în oraşe

O analiză amănunţită a acestui fenomen, realizată de AJOFM Călăraşi indică faptul că oamenii de la ţară au posibilităţi reduse de a accesa un loc de muncă la distanţă, având în vedere că oferta de slujbe este concentrată în oraş. “Grupele de vârstă în care se regăsesc cei mai mulţi şomeri sunt grupele 30-39 de ani şi 40-49 de ani, urmate de grupa peste 55 ani”, a precizat Simona Donciu, purtător de cuvânt la AJOFM Călăraşi. Localităţile cele mai afectate de şomaj sunt situate în zona Olteniţa: Curcani, Chiselet, Budesti, Gălbinaşi, Luica. La polul opus se află Ciocăneşti, Belciugatele, Alexandru Odobescu, Ulmu şi Independenţa.

De 10 ani, acasă

Niculae Oană are 57 de ani, dar de vreo 10 tot stă acasă. A lucrat la Combinatul de Celuloză şi Hârtie Călăraşi, dar în urma restructurărilor şi-a pierdut postul. A fost frezor.“ Am tot încercat, orice aş fi muncit, dădeam şi cu mătura, dar n-am avut noroc. Toţi m-au respins pentru că sunt în vârstă. Din 2004 stau acasă. Mi-e foarte greu, am patru copii, avem nevoie de bani ca de aer, dar dacă nimeni nu mă angajează, ce să fac?”, spune bărbatul. A cultivat pământul în comuna Unirea, acolo unde locuieşte, ca să aibă ce pune pe masă, dar mare lucru n-a realizat. “Mi-aş fi dorit un loc de muncă stabil, un salariu decent ca să ştiu că am de unde mânca o amărâtă de pensie. Am doar 15 ani în câmpul muncii. E foarte puţin ca să pot spera la un trai liniştit la bătrâneţe”, spune bărbatul.

Vă recomandăm şi:

6,66%, rata şomajului în judeţul Călăraşi. 7.248 de persoane caută un loc de muncă

Unde vă puteţi angaja în această săptămână. Cele mai multe locuri vacante sunt în confecţii

S-a deschis sezonul angajărilor. Agricultura şi construcţiile, mană cerească pentru şomeri

Bursă cu ghinion. Mai puţin de jumătate din şomerii care au sperat la o slujbă, angajaţi

Portalul EURES, din nou activ. Cum află un şomer ce locuri de muncă sunt disponibile în străinătate

Angajări în Ungaria prin reţeaua EURES Cum poţi să câştigi 1.100 de euro pe lună

Ce beneficii au firmele care angajează şomeri. În Călăraşi, 8.800 de persoane caută o slujbă

Cum să-ţi găseşti mai uşor o slujbă. Cursurile de formare profesională, un avantaj pe piaţa muncii

Cum poţi să câştigi 1.300 de euro pe lună. Finlandezii caută personal pentru curăţenie

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite