Bărbat cu 1,34 alcoolemie şi fără permis, reţinut de poliţişti
0Un bărbat, în vârstă de 42 de ani, a fost reţinut de poliţişti şi trimis direct în arest după ce a fost prins la volan cu 1,34 alcoolemie. Şoferul de ocazie nu poseda permis pentru nicio categorie de vehicule.
În ziua de 07 iulie, bărbatul a condus autoturismul marca Dacia, din direcţia Grădiştea către Călăraşi, iar pe fondul lipsei de experienţă şi a consumului de alcool a părăsit partea carosabilă şi a pătruns într-un şanţ de pe marginea drumului.
Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la testarea cu aparatul etilotest a prezentat o concentraţie alcoolică de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe.
Ulterior, cel în cauză a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Călăraşi.
Vă mai recomandăm şi:
Şofer băut, cercetat penal după ce a refuzat să fie testat pentru alcoolemie