UPDATE BAC 2013 Rezultate parţiale Călăraşi. Rata de promovare 48,32% şi două note de 10

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele parţiale ale examenului de Bacalaureat 2013 vor fi anunţate luni, până în ora 12.00. Peste 2.300 de absolvenţi de liceu din judeţul Călăraşi aşteaptă primele rezultate.

UPDATE ORA.14.00 Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi, la examenul de bacalaureat s-au înscris 2.301 elevi, fiind prezenţi 2.022.  977 au fost declaraţi reuşiţi (48,32%), iar 5 au fost eliminaţi. Procentul de promovare pentru seria curentă este  de 51,57%, iar pentru seria anterioară  35,01%. Doi dintre candidaţii la examenul de bacalaureat  2013, Ciobanu Brânduşa şi Ioniţă Oana Cristina, ambele de la Colegiul Naţional “Barbu Ştirbei”, au obţinut media 10. Promvabilitatea la examenul 2013 a fost cu 11,1% mai mare decât cea din anul 2012(37,3%).

Iată situaţia în judeţul Călăraşi:


Colegiul Naţional “Barbu Ştirbei” Călăraşi – 88,6%

Colegiul Economic Călăraşi – 81,3%

Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Călăraşi – 79,7%

Liceul Teoretic “Neagoe Basarab” Olteniţa – 70,2%

Liceul Tehnologic “Alexandru Odobescu” Lehliu – Gară – 45,4%

Liceul Tehnologic Fundulea – 41,6%

Liceul “Danubius”Călăraşi – 38,8%

Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Olteniţa – 30,4%

Colegiul Agricol “Sandu Aldea” Călăraşi  – 24,6%

Colegiul Tehnic “Ştefan Bănulescu” Călăraşi – 24,2%

Liceul Tehnologic “Dan Mateescu” Călăraşi – 20%

Liceul Tehnologic “Duiliu Zamfirescu” Dragalina – 18,7%

Liceul Tehnologic nr.1 Borcea – 16,6%

Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Călăraşi – 15,3%

Liceul Tehnologic “Ion Ghica” Olteniţa  – 3,1%

 Rezultatele finale, pe 12 iulie

UPDATE: Rezultatele parţiale pot fi găsite pe portalul bacalaureat.edu.ro. Rezultatele finale vor fi publicate pe edu.ro pe 12 iulie. 

UPDATE ORA 23.15 Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele parţiale la Bacalaureat 2013, după centralizarea a 98,3% din lucrările absolvenţilor din ţară. Rata de promovare la BAC 2013 este de 48,32 %, cu aproape 10% mai mare faţă de 2012. Notele parţiale vor fi publicate la nivel naţional, luni, 8 iulie, până la ora 12.00, iar până pe seară se pot depune contestaţii. În judeţul Călăraşi, rata de promovabilitate a actualilor absolvenţi este de 48,32%, net superioară promovabilităţii seriei anterioare de elevi când s-a înregistrat o rată de 35, 01%.

Nu s-a încheiat centralizarea

După centralizarea a 98,3% din datele privind promovarea la Bacalaureat 2013, cea mai mare rată de promovare la examenul BAC 2013 a fost în judeţul Brăila, 74,17% din absolvenţi promovând, Clujul fiind alt judeţ cu rată de peste 70% la rezultatele Bacalaureatului 2013, cu 70,99%. Gorjul nu a fost momentan centralizat.

Procentul total de promovare, la nivel naţional, este de 55,65%, cu aproape 10% mai mare faţă de cea de anul trecut. În ceea ce priveşte promovarea pe filiere, situaţia la nivel naţional se prezintă astfel:

a) total absolvenţi promoţia curentă şi anterioară, filiera Tehnologică - 34,15%
b) total absolvenţi promoţia curentă şi anterioară, filiera Teoretică - 76,95%
c) total absolvenţi promoţia curente şi anterioară, filiera Vocaţională - 66,39%

Ministerul Educaţiei Naţionale continuă procesul de centralizare a datelor privind promovarea candidaţilor din cadrul examenelor de Bacalaureat 2013, sesiunea iunie - iulie. Rezultatele finale vor fi afişate pe edu.ro. 

Luni se afişează rezultatele

Candidaţii din judeţul Călăraşi, care au susţinut examenul de Bacalaureat 2013, pot afla rezultatele parţiale, luni, 8 iulie. Elevii pot depune contestaţii luni, între orele 12.00 şi 16.00, iar rezultatele finale pentru BAC 2013 vor fi afişate vineri, 12 iulie, după rezolvarea contestaţiilor.

Poezia, cea mai grea încercare

La Călăraşi, nu au fost înregistrate evenimente deosebite la examenul deSubiectele la limba română au fost cele care au dat bătăi de cap tinerilor. Mulţi dintre cei 2.301 de înscrişi la examenul de Bacalaureat care au susţinut luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba şi Literatura Română, au fost dezamăgiţi de subiecte. Elevii spun la unison că poezia nu a fost luată în serios şi, drept urmare, s-au pregătit puţin la acest capitol.

Rezultate slabe

În ultimii ani, elevii călărăşeni nu au fost foarte bine pregătiţi pentru a susţine examenul maturităţii. În 2012, 58,86% din elevii care su susţinut examenul de bacalaureat au picat, rata promovabilităţii fiind de 41,14%. Rezultatele dezastruoase nu ies cu nimic din tiparul ultimilor doi ani: în 2011, în judeţul Călăraşi au promovat doar 40,88% din elevii care au susţinut bacalaureatul, iar în 2010, în urma contestaţiilor, promovabilitatea a fost de 50%.

La sesiunea iunie-iulie 2012 a bac-ului, la Călăraşi s-au înscris 2.394 de absolvenţi, atât din promoţia curentă cât şi din seriile anterioare.

Important

Candidaţii din judeţul Călăraşi, care au susţinut examenul de Bacalaureat 2013, pot afla rezultatele parţiale, luni, 8 iulie. Elevii pot depune contestaţii luni, între orele 12.00 şi 16.00, iar rezultatele finale pentru BAC 2013 vor fi afişate vineri, 12 iulie, după rezolvarea contestaţiilor.

Alte articole despre Bacalaureat 2013

SUBIECTE BAC 2013 / 2.301 elevi din Călăraşi dau luni examenul de Bacalaureat la Limba Română, proba scrisă

REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 CĂLĂRAŞI / adevarul.ro publică luni rezolvarea subiectelor de la proba scrisă la Limba Română

REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 Candidaţii care au susţinut proba scrisă a Bacalaureatului la Limba Română în Călăraşi: "Nimeni nu s-a axat pe poezie!"

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite