Weekend cu cortul pe Dunăre, la Călăraşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zona Butuci, din apropierea Bulgariei este punct de atracţie pentru amatorii de pescuit şi de excursii inedite. Peisajele de neuitat de pe Dunăre îi atrag pe doritorii de libertate să aleagă ca destinaţie pentru pescuit zona Butuci, aflată la 4 kilometri de oraş.

Pasionaţii de pescuit şi-au făcut bagajele la sfârşitul săptămânii. La primele ore ale dimineţii au ajuns la Dunăre într-un loc în apropiere de malul bulgăresc, denumit zona Butuci.

Peisajul este sălbatic şi rar calcă pe aici pescari sau turişti. În locul ales este şi o fâşie de plajă suficientă pentru a instala tabăra. Şase tineri dornici de distracţie au ales să vină în această miniexcursie.

De neuitat

„Am venit să scăpăm de grijile cotidiene, de stres, de gălăgie. Vrem să ne relaxăm şi să ne încărcăm bateriile, dar şi să ne bucurăm de pescuit şi de soare", povesteşte Alexandru Mihăilă, unul dintre aventurieri. Pentru a ajunge în zona Butuci, singura cale de acces este apa. Sunt necesare circa 30 de minute de mers cu barca cu motor.

Instalarea taberei

„Pentru două zile petrecute în baltă am dat fiecare câte 60 de lei de persoană. Nu mi se pare foarte mult, având în vedere că am cumpărat şi alimente şi apă", explică Alexandru Mihăilă. Au mai pus în barcă uneltele de pescuit, corturile, grătarul, pături, butelia de voiaj, o cutie frigorifică şi pungi cu gheaţă.

„Vrem să avem parte de tot confortul, de aceea am luat cu noi toate cele necesare", a adăugat Alexandru. Cum am ajuns în baltă au montat corturile, după care au mers la pescuit. „Chiar ne-a prins bine această ieşire în natură. E foarte frumos. Le recomand tuturor călărăşenilor când au două zile libere să vină aici. N-o să le pară rău", spune zâmbind Sorin Măgureanu, unul din membrii taberei.

Toată mâncarea a fost făcută la ceaun. Ciorba de peşte a fost unul din felurile de mâncare ce nu puteau lipsi din meniul pescarilor amatori.

Foc de tabără

Unul din momentele adorate de majoritatea turiştilor este focul de tabără. Călărăşenii preferă să meargă cu familia şi rudele în zonă. „Copiii sunt înnebuniţi după focul de tabără şi libertatea pe care le-o conferă această evadare din cotidian. E altceva decât dacă stai în oraş", mărturiseşte Dorina Apostol, de 29 de ani. Împreună cu soţul şi cei doi băieţi, Edy şi Adelin, ea vine cel puţin o dată pe an la Butuci

„Dăm la peşte, ne relaxăm, înotăm, dormim în cort, coacem cartofi pe jar. E foarte frumos", povesteşte entuziasmată Dorina.

Excursii cu buget redus

Într-un oraş cu potenţial turistic practic neexploatat, excursiile pe Dunăre reprezintă o modalitate excelentă de a petrece timpul liber cu un buget destul de mic. Se poate pescui, înota sau, pur şi simplu, se poate face plajă, în zilele călduroase.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite