Călăraşi:Răzvan Dumitrache, puştiul care se visează arhitect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desenează încă de la doi ani jumate, construieşte războinici, castele din piese Lego şi a modelat  până acum 148 de roboţi din plastilină.


La doi ani şi jumătate a desenat în detaliu un tractor, uimindu-şi părinţii care au fost foarte mândri de el. După doar câţiva ani, la cămin a participat la primul concurs, organizat de revista Pipo, unde a obţinut menţiune şi a primit drept premiu o carte. În clasele primare, în loc să se distreze alături de colegi în pauzele de la şcoală, prefera să deseneze. În jurul lui se strângeau ceilalţi copii şi îl priveau cu admiraţie şi curiozitate.

După ce le termina, Răzvan Dumitrache dăruia colegilor toate lucrările sale. Având o imaginaţie deosebit de bogată, Răzvan a ajuns să deseneze sute de imagini cu roboţi, fiecare unic în felul său. În clasa a treia a făcut, la solicitarea învăţătoarei, un peisaj de primăvară în plastilină, pe care l-a expus la şcoală şi care a avut un succes enorm printre copii şi profesori. 

Talent natural

Îi place foarte mult să inventeze lucruri deosebite care pornesc din mintea sa ori să se inspire din cărţi şi desene animate. Acasă a construit un castel din piese Lego de un metru lungime şi trei zeci de centimetri înălţime în care are 68 de omuleţi Lego, fiecare atins de mâinile sale creative.„Pe toţi îi personalizez şi îi transform în funcţie de imaginaţia pe care o am. Sunt pasionat şi de contrucţia unor roboţi din Lego, care se pot transforma apoi în avioane sau maşini“, a spus Răzvan, mândru de realizările sale. 

Deşi are numai 11 ani, Răzvan spune că vrea să devină arhitect. Deşi aparent fără legătură: roboţii, plastilina, cuburile LEGO, desenele, el spune că toate îl vor ajuta în viitor. „Îmi plac foarte mult şi structurile neterminate, pe care le pot modifica după bunul plac şi inspiraţia de moment. De aceea, m-a hotărât deja să urmez Facultatea de Arhitectură “, povesteşte cu mare emoţie tânărul.

Pasionat de istorie

Răzvan iubeşte şi istoria, fiind curios să afle toate detaliile legate de evoluţia poporului român, reuşind chiar să desenez harta Daciei şi modul în care s-a dezvoltat, în amănunt.  Pe lângă istorie, tânărului îi plac şi limba engleză, dar şi matematica şi a participat la numeroase olimpiade.

Croazieră pe nava „Prinţ Constantin“

În decembrie 2008 a participat la un concurs organizat de un post local de radio pe nava de croazieră „Prinţ Constantin“ şi a obţinut Diploma Tinerele Talente Călărăşene. La concurs acesta a făcut diverse modelaje din plastilină care i-au încântat pe toţi membrii juriului. „A fost o experienţă unică, incredibil de frumoasă şi îmi doresc în continuare să particip la astfel ce concursuri“, povesteşte cu entuziasm adolescentul.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite