Încă doi hoţi care au speriat comuna Radovanu, reţinuţi. Al treilea făptaş se ascunde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii olteniţeni au reţinut încă două bărbaţi suspectaţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt din locuinţe de pe raza localităţilor Radovanu şi Spanţov. Al treilea făptaş se sustrage cercetărilor.

În urma unei anchete complexe, extinzând cercetările în cauzele privind furturile din locuinţe, comise la 27-28 aprilie şi 3-4 mai 2013, în comuna Radovanu, poliţiştii olteniţeni au descins, joi, 16 mai, acasă la Radu F., de 56 ani, din comuna Şoldanu. De aici, oamenii legii au confiscate două maşini: un autoturism marca Dacia 1310 şi VW, dar şi mai multe bunuri provenite din comiterea infracţiunii de furt. Toate faptele au fost săvârşite în perioada aprilie – mai.

Trei infracţiuni

„În urma anchetei demarate s-a stabilit că P. Niculae, de 46 ani, din comuna Frumuşani, P. Vasile, de 39 ani şi A. Sandu, de 23 ani, ambii din comuna Luica, au participat împreună cu A. Florea, de 55 ani, din comuna Spanţov, la comiterea celor trei infracţiuni de furt”, a precizat inspector principal de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

În faţa judecătorilor

La 11 mai, Florea A. a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce poliţiştii au probat activitatea infracţională a acestuia. El s-a dovedit a fi implicat în comiterea a două infracţiuni de furt din locuinţe. Ceilalţi doi colegi ai săi de fărădelegi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Olteniţa cu propunere de arestare preventivă.

Pe urmele fugarului

Vasile P. se sustrage cercetărilor, urmând ca poliţiştii să solicite emiterea unui mandat de arestare în lipsă. Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi restituit părţilor vătămate în proporţie de 60%. În continuare, poliţiştii olteniţeni desfăşoară activităţi pentru stabilirea provenienţei tuturor bunurilor identificate în urma percheziţiei domiciliare efectuate.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite