Caravana Adevărul, din nou la Călăraşi pentru două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caravana va poposi două zile la Piaţa Big pentru toţi iubitorii de cărţi. Doritorii pot achiziţiona toate volumele din colecţiile Adevărul, diferite filme, dar îi aşteaptă şi multe alte surprize.

Ieri şi azi Caravana a putut fi găsită, la Orizont, lângă Piaţa Big, între orele 09,00 şi 19,00. Călărăşenii sunt aşteptaţi să cumpere cărţile din colecţiile Jules Verne, colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai“, iar pentru pitici desene animate cu Tom şi Jerry, revista Rahan, colecţia Disney- „Prima mea enciclopedie cu Winnie ursuleţul şi prietenii săi“. Persoanele adulte pot achiziţiona cartea semnată de Grigore Cartianu, „Sfârşitul Ceauşiştilor “şi multe altele pentru toate gusturile şi toate vârstele.

Preţuri accesibile

Preţurile variază de la colecţii până la filme, fiind acceptabile şi accesibile pentru toţi oamenii care doresc să îşi întregească biblioteca: Jules Verne 12 lei, colecţia 100 de cărţi pe care trebuie să le ai 11 lei, Naţional Geografic 14 lei, Enciclopedia pentru copii 12 lei, colecţia Tom şi Jerry 14 lei, iar colecţiile de filme româneşti variază de la 9 lei până la 12 lei.

99 de volume, dintr-un foc

Cititorii de toate vârstele au luat cu asalt librăria ambulantă. O singură persoană a achiziţionat 99 de volume din colecţia „100 de cărşi pe care trebuie să le ai“. „N-are importanţă cine sunt, mi se pare esenţial că sunt atras de literatura de calitate“, ne-a spus cititorul, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. De cealaltă parte, George Sterea, în vârstă de 60 de ani, pensionar, s-a arătat deosebit de încântat de iniţiativa cotidianului Adevărul de a aduce cât mai aproape cărţile de cititori.„ Sunt mulţumit de ceea ce văd, iar caravana demonstrează că şi în oraşul noastru cartea este la loc de cinste“, a spus pensionarul.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite