Călărăşenii fac provizii pentru iarnă din obor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călărăşenii care îşi fac provizii pentru iarnă au luat, azi-dimineaţă, cu asalt oborul. Producători din tot judeţul au venit cu marfă pe alese pentru clienţi, dar şi cu preţuri pe măsură, mai mici decât în pieţe.

Încă de la primele ore ale dimineţii, ţăranii şi-au expus marfa şi au aşteptat să facă vânzare. Oamenii spun că preferă să vândă aici în cantităţi mari decât la tarabă în piaţă, unde încasările sunt din ce în ce mai slabe. Gospodinele au dat iama printre maşinile pline ochi cu bunătăţi pentru a-şi face aprovizionarea.

Preţuri mai mici

„Sunt preţuri convenabile, iar marfa este proaspătă. Am cumpărat roşii cu 0,60 lei kilogramul. Am luat 20 de kilograme pentru a pregăti zarzavat la borcan. Am făcut o economie însemnată decât dacă aş fi cumpărat din piaţă unde roşiile se vând cu un 1,2 lei kilogramul“, a spus Maria Pavel(60 de ani), pensioară. La târgul, deschis la fiecare sfârşit de săptămână, oamenii au găsit ardei cu 1,4 lei kilogramul, roşii-0.60-0.80 lei kilogramul, pătrunjel şi mărar-un leu legătura, cartofi-un leu kilogramul, vinete-1, 4 lei kilogramul, ceapă-un leu kilogramul, nectarine-3 lei kilogramul, prune-2 lei kilogramul.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite