Ce vreme aduce primăvara. Martie, de la căldură toridă la ger năprasnic în Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăvara dă semne că se apropie
Primăvara dă semne că se apropie

Prima lună de primăvară vine cu vreme bună, iar tempraturile medii lunar înregistrează un salt de 2-3 grade faţă de luna februarie, fiind cuprinse între 3,3 şi 4,6 grade Celsius. Au existat însă şi excepţii de-a lungul timpului. La Călăraşi, maximele absolute s-au înregistrat în anul 1947.

Atunci, în oraşul de pe malul Borcei temometrele au urcat haotic până la 30,8 grade Celsius, ca într-o veritabilă zi de vară. Vremea a luat-o razna la 1 februarie 1985. Nici urmă de primăvară în acel an. Gerul cumplit a pus stăpânire pe Călăraşi, înregistrându-se minus 22,3 grade Celsius. Meteorologii au şi o explicaţie pentru aceste fenomene extreme. “Prima luna calendaristică de primăvară ofera un aspect schimbător. Zilele reci şi umede alternează cu cele calde şi însorite. Aceasta se explică prin faptul că în cadrul circulaţiei generale a atmosferei intervin modificări. Prin retragerea anticiclonului est-european către răsărit, regiunile ţării noastre sunt invadate de aerul mai cald şi umed dinspre bazinul Marii Mediterane”, a declarat Vasile Torică, doctor în meteorologie, directorul Centrului Regional Meteorologic Dobrogea.

Maxime absolute de 30 de grade Celsius

Aceste modificări determină creşterea temperaturilor medii lunare cu 2-3 grade faţă de luna februarie. Au fost situaţii de excepţie când în luna martie s-au înregistrat temperaturi maxime absolute de 30 de grade.  30,8 grade la Călăraşi în anul 1947 şi la Constanţa în anul 1952, 30,5 grade la Griviţa în 30 martie 1952, 29,8 grade la Mangalia în aceeaşi zi şi an.

Ger cumplit în 1985

Temperaturile minime absolute au avut valori de  minus 22,3 grade la Călăraşi pe 1 martie 1985, minus 20,2 grade la Griviţa  în aceeaşi zi şi an şi minus 15 grade la Medgidia şi Corugea în anul 1987.

Ploi torenţiale ca vara

Şi regimul precipitaţiilor a fost dat peste cap în unii ani. A plouat torenţial în unele zone. Deşi cantităţile de precipitaţii medii din această lună sunt cuprinse între 25 şi 45 litri/mp maximele absolute au uimit pe toată lumea. 113 l/mp s-au înregistrat la Adamclisi în anul 2002, 96 l/mp la Călăraşi anul 1973, 88 l/mp la Jurilovca în anul 1988 şi 110 l/mp la Tulcea în acelaşi an.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite