După caniculă, furtuni violente: cod galben de vreme rea cu descărcări electrice şi ploi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vremea o ia razna
Vremea o ia razna

După ce a fost sufocată de caniculă, România este supusă unei noi încercări. Furtuni violente, cu descărcări electrice, grindină şi ploi torenţiale sunt aşteptate de duminică seară şi până marţi dimineaţă, 28 august. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis deja cod galben de vreme rea pentru toată ţara. Şi temperaturile scad cu mai bine de 10 grade Celsius, astfel încât vom avea parte de câteva zile

În intervalul 26-28 august, instabilitatea atmosferică se va accentua şi va cuprinde treptat toate regiunile, începând din nord-vestul ţării. Vântul va prezenta intensificări susţinute, care vor avea trecător şi aspect de vijelie, cu viteze ce vor atinge la rafală 50 – 70 km/h, iar izolat, mai ales în regiunile extracarpatice şi la munte, vor depăşi 80 km/h. Vor fi frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi va cădea grindină”, a anunţat ANM. Luni, 27 august, valorile termice vor marca o scădere accentuată faţă de zilele precedente, astfel încât temperaturile maxime vor fi uşor mai scăzute decât mediile multianuale ale lunii august, vremea devenind răcoroasă.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite