Călăraşi: Vitezomanii din judeţ vânaţi cu 14 radare
0Săptămâna Patimilor începe în forţă pentru şoferii care uită piciorul pe pedala de acceleraţie. Sute de poliţişti vor fi trimişi în teren pentru a-i depista pe cei care calcă strâmb.
Oamenii legii spun că în perioada 18-24 aprilie 2011, toate drumurile din judeţ vor fi împânzite de radare, scopul acţiunii denumite generic „Speed“ fiind acela de a-i disciplina pe conducătorii auto şi de a preveni accidentele rutiere.
La raziile din trafic vor fi folosite 14 radare destinate supravegherii circulaţiei şi măsurării vitezei de deplasare a autovehiculelor. Radarele vor fi poziţionate inclusiv în sistem cascadă.
3 persoane ucise în 3 luni
De la începutul anului şi până în prezent au fost înregistrate 2 accidente grave pe DN 3 şi DN 4, produse pe fondul vitezei excesive în care şi-au pierdut viaţa 3 persoane. Oamenii legii au aplicat în această perioadă 3.149 de sancţiuni contravenţionale la regimul vitezei, 46 dintre conducătorii auto rămânând fără permis .
Anul trecut, poliţiştii au aplicat 12.448 sancţiuni contravenţionale. Persoanele cu vârsta între 31 şi 50 de ani au fost cel mai des implicate în evenimente rutiere din cauze vitezei excesive cu care au şofat. În cele 18 accidente produse 12 persoane şi-au pierdut viaţa, 15 au fost rpnite grav, tragediile petrecându-se mai ales în mediul rural, în zilele de sâmbătă şi duminică.