Atenţie, şoferi ! Ce riscaţi dacă plecaţi la drum pe vreme rea
0Şoferii care pleacă la drum pe vreme rea, deşi traficul este restricţionat pe anumite drumuri, riscă să rămână fără permis două luni. Aventura la volan atunci când condiţiile meteorologice sunt nefavorabile îi arde şi la buzunare. Ei sunt pasibili şi de amendă de la 420 la 560 de lei.
„Îi atenţionăm pe conducătorii auto că nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public constituie contravenţie şi se sancţionează cu reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile şi cu amendă de la 6 la 8 puncte (de la 420 la 560 de lei)“, spun poliţiştii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. De asemenea, şoferii au obligaţia de a circula cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h , în localităţi, sau 50 km/h în afara localităţilor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.
Cod galben, în vigoare. Diseară vine cel portocaliu
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat atenţionarea emisă în data de 2 februarie care îşi menţine valabilitatea până astăzi la ora 18.00, cu următoarele menţiuni: în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei vor mai fi precipitaţii sub forma de ploaie şi lapovită şi pe arii extinse se va produce polei, iar vântul va fi moderat. În celelalte regiuni va ninge. După ora 18.00 va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu care va viza partea de sud şi de sud-est a terioriului, celelalte zone ramânând sub incidenţa codului galben. „În asemenea condiţii, le recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum“, atenţionează poliţiştii.