UTILE Ce acte sunt necesare pentru permisul de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilnic la Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatricularea vehiculelor 60 de persoane dau sala şi 30 traseul. La Călăraşi în fiecare zi aproximativ 60 de persoane merg să dea sla pentru a putea obţine permisul de coducere.

. „Sunt zile în care avem 60 de persoane şi alte zile în care sunt 30, dar jumătate din aştia nu trec de sală. La traseu merg zilnic 30 de persoane care jumătate reuşesc să treacă cu brio“, a declarat Ion Ioniţă, şef serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatricularea vehiculelor.

Documente necesare

Persoanele care au terminat cursurile şcolii de şoferi , pentru a putea să dea examenul pentru permisul de conducere trebuie să aibă următoarele acte. Cererea tip de prezentare la examen semnată de solicitant, fişa de şcolarizare completată prin dactilografiere faţă-verso de unitatea autorizată în cadrul căreia a urmat cursurile de pregătire teoretică şi practică, în care se consemnează şi avizul medicului „apt pentru conducerea vehiculelor“ din categoria sau subcategoria pentru care se solicită examinarea. Solicitanţii trebuie să aibă şi certificatul de cazier judiciar, copia actului de identitate şi originalul, copie a permisului de conducere obţinut , în cazul adăugării unei categorii, chitanţa sumei de 68 de lei. Cetăţeanul român care este stabilit în străinătate va depune şi o declaraţie autentificată la notarul public din care să rezulte că nu mai posedă un alt permis de conducere eliberat de o autoritate străină , dreptul de a conduce  nu i-a fost suspendat sau anulat, precum şi documentele care să rezulte că are o locuinţă deţinută în proprietate sau închiriată în România. „Singura taxă este de 68 de lei , iar dacă nu obţine permisul de conducere de fiecare dată va plăti această taxă“, a mai spus Ioniţă.

Program de lucru

Ghişeele unde se primesc dosarele pentru permisul de conducere sunt deschise de luni până vineri. Între orele 08.00-14.00 se primesc documentele de luni până joi, iar vineri până la ora 12.00. Eliberarea documentelor se face în intervalul orar 10.00-16.00 de luni până joi, iar vinerea până la ora 13.00.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite