Canicula dă peste cap şi mersul trenurilor. CFR a anunţat întârzieri cuprinse între 20 şi 60 de minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căldura insuportabilă dă peste cap şi mersul trenurilor. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SAa anunţat că în următoarele zile trenurile vor avea, cel puţin până vineri, întârzieri cuprinse între 20 şi 60 de minute. Aceste dereglări sunt datorate codului portocaliu şi galben de caniculă, ceea ce impune menţinerea restricţiilor de viteză pe şinele ferate.

În perioada de caniculă (35 - 38 de grade în aer), temperaturile înregistrate la nivelul şinei sunt cuprinse între 45 - 55 grade C, iar măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale, este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de toate administraţiile de cale ferată, precizează reprezentanţii CFR. Călătorii sunt sfătuiţi ca, în perioada de valabilitate a avertizării de caniculă, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la numărul de telefon 021/9521.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite