Transportul de persoane, un dezastru! Microbuze cu inspecţia tehnică expirată de 4 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto:Arhivă
Foto:Arhivă

Zeci de poliţişti, reprezentanţi ai Registrului Auto Român şi de Drumurile Naţionale  au verificat, în perioada 7-9 noiembrie 2011, legalitatea desfăşurării transportului rutier public de mărfuri şi persoane.

Au fost verificate 143 de autovehicule, fiind constatate 39 de abateri. Cele mai multe deficienţe au vizat nerespectarea legislaţiei privind transporturile publice, taximetria, nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, a obligaţiei privind portul centurii de siguranţă, a capacităţii de transport, lipsa inspecţiei tehnice periodice şi depăşirea vitezei legale. Poliţiştii au aplicat amenzi în valoare de 42.730 lei. De asemenea, au fost retrase şi 3 certificate de înmatriculare, fiind dispuse şi 2 imobilizări a mijlocului de transport.

Fără licenţă

Pe 8 noiembrie, pe DN 3B, în localitatea Gâldău, oamenii legii l-au depistat pe Encea E., în vârstă de 55 de ani, din comuna Borcea, judeţul Călăraşi, care făcea transport de persoane cu un autobuz. Din verificările efectuate a rezultat că vehiculului îi expirase inspecţia tehnică periodică din data de 10 noiembrie 2007. De asemenea, s-a stabilit că operatorul de transport nu deţine licenţă de transport persoane şi nici certificat de transport în cont propriu. Drept urmare, societatea a fost amendă cu 20.000 de lei şi au fost reţinute plăcuţele cu numerele de înmatriculare. A fost luată şi măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni.

Maşină cu defecţiuni   

Pe DN31, altă surpriză. Ion D., în vâsrtă de 52 de ani, se urcase la volan, deşi nu era în regulă. Microbuzul marca Ford cu care transporta persoane avea montate mai multe locuri decât numărul total înscris în certificatul de înmatriculare şi cel de clasificare, Maşina prezenta şi defecţiuni tehnice. În urma controlului s-a mai constatat că microbuzul nu era dotat cu aparat tahograf, operatorul de transport fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 8.000 lei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite