Fără nereguli la Târgul de Toamnă. Inspectorii sanitari, cu ochii pe friptură şi mititei
0Pentru a-i feri pe călărăşeni de toxiinfecţiile alimentare, medicii de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor supraveghează îndeaproape tarabele din bâlci unde se vând fripturi şi mititei. Începând din 1 şi până pe 8 septembrie, când se încheie Târgul de Tomană, echipe mixte se vor afla în control pe teren.
În primele zile au fost verificaţi 25 de agenţi economici care comercializează produse alimentare de origine animală şi non-animală în incinta Târgului de Toamnă, dar şi alte unităţi de alimentaţie publică în care se prepară, se servesc şi se comercializează alimente. Deocamdată, inspectorii nu au descoperit deficienţe cu privire la manipularea în condiţii necorespunzătoare a produselor şi neîntreţinere spaţiilor în care se servesc produsele. Au fost recoltate 30 probe pentru examen bacteriologic şi fizico – chimic. Verificările vor avea loc în fiecare zi până pe 8 septembrie şi vizează condiţiile de depozitare, deţinerea documentelor care să ateste că produsele sunt în conformitate cu legislaţia comunitară din domeniul siguranţei alimentelor, calitatea legumelor şi fructelor destinate vânzării, precum şi termenul de valabilitate. „Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi asigură permanenţa prin specialişti, inclusiv sâmbăta şi duminica, pentru intervenţia în cazul înregistrării sesizărilor primite. Reclamaţiile pot fi comunicate la numărul de telefon 0242/313676.