Călăraşi: Cornelia Condeescu trăieşte viaţa în paşi de dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornelia dansează de 17 ani
Cornelia dansează de 17 ani

Tânăra dansează de 17 ani şi se mândreşte că la 5 ani făcea roata. A început cursurile la şapte ani şi a participat la peste o sută de concursuri. În prezent antrenează trei grupe de elevi, fiind vicepreşedinta grupului DeConde.

Deşi este studentă şi lucrează ca instructor la o sală de fitness din Capitală, aceasta vine în weekend la Călăraşi şi îi antrenează pe cei aproximativ 50 de elevi. Face trei antrenamente pe săptămână şi exersează de la balet şi gimnastică, până la dansuri moderne.
La sfârşitul anului trecut a înfiinţat cele trei grupe de dans care au fost deja apreciate şi remarcate. Tânăra este vicepreşedintele Asociaţiei Sportive Danubius South, un ONG înfiinţat în noiembrie 2010. Acesta funcţionează cu fonduri europene pentru trei ani, iar obiectivele sunt înfiinţarea unei săli de sport şi a unei baze sportive pentru copii. Asociaţia a semnat un contract cu TVRM pentru participarea la emisiuni de Crăciun.

Balet, gimnastică şi dans sportiv

Elevii pe care îi antrenează au vârste cuprinse între 4 şi 17 ani.  DeConde senior se numeşte grupa celor mari din care fac parte elevi ai claselor IX-XII. Aceştia au participat la concursul de dans între licee şi s-au calificat la faza judeţeană. „Dansurile cu care ne-am calificat sunt  dans de caracter- cancan, fantezie coregrafică- kalashnikov, dans cu obiect- lumânări şi eşarfe, dans clasic-memet, iar la dansul tematic «Binele învinge răul»“, ne-a spus Cornelia Condeescu.
Cu DeConde Junior, Cornelia a participat la concursul între şcoli cu cancan-ul şi cu cel tematic „Binele învinge răul“. „Sperăm să participăm la cât mai multe concursuri unde să ne demonstrăm capacităţile“, a adăugat tânăra.

Selectată la „Dansez pentru tine“

În a treia emisiune „Dansez pentru tine“ a fost selectată să participe, însă cazul pentru care dorea să lupte s-a rezolvat. „Mă înscrisesem pentru un copil care nu putea vorbi. La un an, când am fost chemată în emisiune, copilul a început să vorbească“, a spus Cornelia Condeescu.

MTV Dance Star

În 2006 a participat la concursul MTV Dance Stars. Peste 400 de concurenţi s-au luptat atunci să câştige premiul de 10.000 de lei. Neli, cum îi spun apropiaţii, a ajuns până în finala concursului, şi s-a clasat pe locul 5. Pentru finală, aceasta a trebuit să înveţe trei coreografii: a lui Cornel Păsat, de la trupa Flamingo Boys, a interpretei Anda Adam  şi a lui Richmond Bachia. „Eram în grupe de patru persoane şi trebuia să se califice unul din grupă. Am fost selectată, alături de o colegă, pentru că juriului ne-a plăcut de amândouă“, a precizat tânăra.

Citiţi mai multe amănunte despre acest subiect în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite