Tâlhărie la drumul mare. I-a ameninţat cu arma şi le-a furat maşina Mercedes C180

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bucureştean este căutat de poliţişti, după ce a tâlhârit în trafic două persoane, ameninţându-le cu arma. Bărbatul le-a furat maşina, un Mercedes C180 pe care apoi a abandonat-o în Bucureşti.

Poliţiştii călărăşeni spun că lucrează la acest dosar în cooperare cu colegii din Capitală şi până în acest moment nu au reuşit să-l captureze pe suspect. Miercuri după-amiază, în jurul orei 15.35, postul de Poliţie Belciugatele a fost sesizat că pe D.J. 302, în apropiere de intrarea în comună, un bărbat, sub ameninţarea unei arme, a deposedat două persoane de autoturismul pe care-l conduceau, marca Mercedes. La faţa locului, oamenii legii au constatat că soţii Dorel şi Sorina M., din comuna Glina, judeţul Ilfov, sunt victimele acestei infracţiuni. Oamenii au povestit cum pe şosea le-a ieşit în cale un bărbat care făcuse pană şi, ameninţându-i cu o armă, le-a cerut să-i dea autoturismul cu care se deplasau.

Şi-a abandonat maşina

Poliţiştii spun că suspectul şi-a abandonat, la faţa locului, în şanţ propria maşină, un Mercedes ML 500, plecând cu autoturismul victimelor într-o direcţie necunoscută. Incidentul a fost anunţat la poliţie, prin 112, chiar de fratele suspectului, Aurel R., în vârstă de 35 de ani. Se pare că suspectul avea un comportament violent, iar Aurel R. venise să-l tempereze. Ştefan R., cel care a provocat incidentul nu a fost însă prins, însă autoturismul sustras a fost găsit abandonat şi avariat pe raza municipiului Bucureşti. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii faptei, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.



Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite